Florian Rus a avut un succes răsunător după ce a lansat piesa „Străzile din București”, pe care încă o fredonează numeroși români. Artist și compozitor, acesta nu mai are nevoie de prezentare, reușind să cucerească publicul. El ne-a oferit un interviu, în exclusivitate pentru Ego.ro, în care a vorbit despre relația cu partenera lui, care îi este alături încă din liceu, când cei doi aveau 15 ani. De asemenea, fiul lui Mircea Rusu a dezvăluit care au fost cele mai romantice gesturi făcute în viața de cuplu.
Piesele lui Florian Rus au o sensibilitate aparte, astfel că artistul ne-a mărturisit că așa este și în viața reală, atent și sensibil. Acesta a explicat care a fost cel mai romantic gest pe care l-a făcut pentru soția lui. Când vine vorba despre cum i-a demonstrat aceasta că ține la el, artistul a punctat că ea i-a fost alături în cele mai grele clipe din viața lui:
„Bineînțeles că sunt sensibil. Nu sunt neapărat un romantic, așa cum ar crede lumea, în stilul clasic al cuvântului, dar sunt sensibil, sunt atent. Sensibil cred că este cuvântul care mă definește destul de clar. Am condus toată noaptea ca să o văd pe iubita mea. Stăteam la București și am condus până la Târgu Mureș la un moment dat, fără să anunț. Pur și simplu mi-a venit în cap: „Trebuie să plec în momentul acesta!”. Am plecat și am ajuns acolo. Cred că acesta a fost cel mai romantic gest. Sunt mult prea multe ca să mi le pot aminti. (n.r. din partea ei) În primul rând, a stat alături de mine în cele mai nasoale momente din viața mea și continuă să o facă. Cred că trebuie să îi mulțumesc pentru treaba aceasta și în mod public.”
Viața de artist este plină de multe bucurii și numeroși fani, însă Florian Rus a mărturisit că nu are cum să se lase furat de aceste lucruri, căci partenera lui îl aduce mereu cu picioarele pe pământ. Aceasta îl cunoaște pe artist încă de când era copil, astfel că le este ușor să se înțeleagă:
„Secretul constă și în faptul că noi ne știm de la 15 ani și atunci, până să fiu artist, am copilărit împreună. Dacă mi-o ard artist, știe să spună: „Alo, artistule, vezi că te știu de când erai mic! Gata cu arfele acestea!”. Pur și simplu mă înțelege și mă bucur pentru asta. Ar fi fost greu să fiu cu cineva care să nu înțeleagă ce facem noi, (n.r. artiștii) viața pe care o ducem noi, programul pe care îl avem și așa mai departe.”
Florian Rus și soția lui sunt împreună din liceu, căci aceștia au fost colegi de bancă. Cântărețul ne-a explicat că o astfel de relație se întreține cu muncă, răbdare și înțelepciune, mai ales pentru că în zilele noastre există numeroase opțiuni atunci când vine vorba despre latura amoroasă:
„De la 15 ani suntem împreună, da. De la liceu, am fost colegi de bancă. Merge cu puțină muncă și puțină înțelepciune. Se poate, dar este nevoie de răbdare. Acum este mai greu puțin, în zilele noastre, căci vedem atâtea opțiuni în jurul nostru, dar cred eu că merge, dacă cineva vrea să meargă.”
Video: Daniel Bălan