Steliana Sima este căsătorită de peste 30 de ani și are un fiu, Cătălin, alături de alesul său. Vedeta, care trăiește o poveste de iubire superbă și a reușit să își construiască o familie minunată, ne-a vorbit, în exclusivitate pentru Ego.ro, despre prima întâlnire pe care a avut-o cu bărbatul vieții sale. Se pare că acesta a făcut tot posibilul pentru a reuși să îi atragă atenția interpretei de muzică populară!
Pe lângă mariajul fericit, Steliana Sima și fiul său au o legătură puternică. Cătălin s-a căsătorit cu Laura, aleasa lui, iar vedeta ne-a vorbit despre momentul în care cei doi s-au logodit. Ba chiar, ea a mărturisit cum este ca soacră:
“Nu stau cu mine în casă. Când te vezi mai răruț, știi că e drăguț, ne înțelegem bine, nu avem timp să descoperim lucrurile care ne deranjează. E cel mai bine așa! Ieșim împreună la restaurant, e bine! Ei se cunosc de mulți ani. La un moment dat au pus piciorul în prag și au zis: “Hai, ce facem?”.
Îmi aduc aminte că eram la mare cu toții și ne-au pus în fața faptului împlinit: “Voi unde sunteți? Eu acum am cerut-o pe Laura în căsătorie!”. Au venit, am sărbătorit împreună momentul, atunci îi oferise inelul de logodnă! Am un nepoțel de 2 ani și jumătate. Suntem o familie frumoasă, sunt un om împlinit! Sănătate și să ne țină Dumnezeu mintea și înțelepciunea de acum încolo!”
Pe lângă cariera din industria muzicală, Steliana Sima a lucrat, o perioadă, în cadrul Ministerului de Interne. Astfel, ea și-a cunoscut soțul la căminul unde stăteau împreună, după ce acesta a recurs la un gest inedit pentru a se asigura că o să discute cu vedeta:
“Sunt ani mulți de atunci! Am stat împreună la cămin. Eu stăteam la recepție, pe fotoliu, ajunsesem de la serviciu și mă odihneam puțin până să urc în camera. Atunci, a venit soțul meu. Deasupra mea era un telefon cu fise care nu funcționa. A introdus o fisă, două, trei. La un moment dat am zis: “Nu vă supărați, telefonul nu funcționează!”. Dar, de fapt, el asta aștepta! Mă văzuse și nu știa cum să interacționeze cu mine! Mi-a zis: “Mulțumesc frumos! Pot să mă așez?”. “Desigur!”. Mai era un loc acolo. Așa a început prietenia noastră!”
Astfel, de la respectivul moment, cei doi au început să țină legătura. Ulterior, totul s-a sfârșit cu o poveste de dragoste, care a rezistat până în prezent:
“Până atunci nu mă abordase. Nu cred că am fost greu de cucerit, am stat mult de vorbă, am socializat foarte mult, ne-am mai întâlnit și am vorbit. Nu s-a înfiripat atunci, dar de atunci am început noi. Încet, încet, începeam să descoperim calitățile fiecăruia. Lucrul acesta, din aproape în aproape, ne-a adus aici, suntem împreună și în ziua de astăzi!”
Video: Mihai Robu