În sezonul cald, numărul reptilelor din jurul casei crește, iar oamenii caută soluții pentru a le ține la distanță. Dacă locuiești la casă și ai grădină, trebuie să te asiguri că mediul exterior nu este favorabil înmulțirii acestor animale. Cum alungi șerpii de lângă casă și cum te asiguri că nu vor reveni în preajma locuinței.
Șerpii care apar în preajma casei sunt, de cele mai multe ori, inofensivi. Nu sunt specii de șerpi veninoși și nu mușcă dacă nu sunt atacați sau dacă nu se simt în pericol. Cu toate acestea, oamenii care stau la curte ar face orice pentru a scăpa de aceste reptile din preajma casei.
Citește și: Ce înseamnă când visezi șerpi. Mesajul nebănuit pe care îl are visul
În primul rând, pentru a te asigura că nu vei avea șerpi în apropierea casei, menține curtea curată și îngrijită. Iarba nu trebuie să fie lăsată să crească prea mult, deoarece șerpii se ascund acolo unde este vegetație înaltă. Tufișurile și arbuștii din grădină sunt, de asemenea, locuri în care șerpii își pot face ascunzători.
Plantează tufe de mentă în preajma casei. Printre tufele de flori din curte, plantează și mentă. Mirosul acesteia îi îndepărtează pe șerpi, iar reptilele nu se vor mai apropia de locuința ta.
Citește și: Ce e bine să așezi la geam pentru a alunga țânțarii. Trucul extraordinar pe care trebuie să-l știi
O altă metodă prin care te asiguri că scapi de șerpi este să nu ții multe lucruri depozitate în curte. Lemnele, gunoaiele, obiectele pe care nu le mai folosești sau materialele de construcții depozitate la întâmplare pot fi, de asemenea, ascunzători pentru șerpi. Menține curtea cât mai aerisită și scapă de toate obiectele nefolositoare.
Se știe că șerpii se hrănesc cu rozătoare, așa că dacă vrei să ții reptilele la distanță, scapă mai întâi de rozătoare. Dacă nu vor mai avea surse de hrană, șerpii vor dispărea încet-încet. Un alt truc privind selecția naturală presupune să ai arici în curte. Aceste animale se hrănesc cu șerpi de mici dimensiuni, dar și cu insecte, broaște și șopârle, astfel că sunt aliați extraordinari în gospodărie.
Citește și: Cum poți să scapi de ploșnițele de pat. Trucul genial pentru a le elimina, ce trebuie să faci neapărat
O soluție ecologică, ieftină și la îndemână pentru a scăpa de șerpi presupune să faci un amestec din usturoi și piper. Aceste două ingrediente naturale nu sunt deloc pe placul reptilelor. Tot ce ai de făcut este să zdrobești o căpățână de usturoi, o linguriță de boabe de piper și să le amesteci cu câteva picături de săpun lichid sau detergent și apă.
Pune toate ingredientele într-un vas, amestecă bine, strecoară și pune lichidul într-un recipient cu pulverizator. Aplică soluția pe bază de piper și usturoi în curte, în grădină, pe porțiunile de pământ, dar și pe tufișuri și arbuști, pentru a ține departe șerpii.