Adriana Iliescu și fiica sa, Eliza, au petrecut o vacanță în Bușteni la finalul lunii septembrie. Pentru câteva zile, mama și fiica au decis să evadeze din aglomerația Capitalei și să se bucure de aerul curat și de momentele de relaxare în stațiunea montană. Iată mai multe detalii în articolul de mai jos.
Adriana Iliescu, în vârstă de 85 de ani, cunoscută ca fiind cea mai în vârstă mamă din România, se poate simți mândră de fiica sa, Eliza, care se pregătește să împlinească frumoasa vârstă de 19 ani în curând.
Tânăra a fost mereu alături de mama sa, susținând-o în timpul plimbării prin stațiune, și au profitat de această perioadă cu temperaturi mai blânde pentru a se plimba în aer liber.
Pe lângă temperaturile mai scăzute, de care cu toții ne ferim pe cât posibil, cel mai probabil această minivacanța a avantajat-o și pe Eliza având în vedere că începutul lui octombrie a marcat și debutul noului an universitar.
Citește și: Cine este tatăl Elizei Iliescu, de fapt. La asta nu se aștepta nimeni, Adriana Iliescu a ținut totul secret
Ei bine, cele două au fost surprinse, la o plimbare prin Bușteni, ținându-se de mână. În imagini, Adriana Iliescu pare să nu fi îmbătrânit deloc, purtând haine viu colorate, dar și mărgele la gât.
Cu mândrie, își însoțea fiica în această plimbare, în timp ce Eliza, ca orice altă tânără, a ales o ținută mai confortabilă, formată din blugi, tricou și o cămașă, asortată cu o pereche de adidași.
De asemenea, fiica Adrianei Iliescu a trecut cu succes peste examenul maturității, obținând note foarte bune care cu siguranță i-au bucurat nespus mama.
„Fiica mea a luat 9,80 la Limba Română. De asemenea, a obținut alte două note mari, de peste 9.00, fiecare, una la Istorie și alta la celălalt opțional pentru care a decis în cele din urmă să dea examen”, a declarat Adriana Iliescu impact.ro.
Eliza Maria Iliescu a venit pe lume la data de 16 ianuarie 2005, iar acest eveniment a stârnit curiozitatea oamenilor. Astfel, deja de la primele zile de viață, micuța a fost subiect de interes la nivel internațional.
Adriana Iliescu, la vârsta de 66 de ani, a devenit cea mai în vârstă mamă din lume în acel moment. Totuși, trebuie menționat că Eliza Maria Iliescu nu este fiica biologică a Adrianei Iliescu, ci rezultatul unei proceduri de fertilizare în vitro cu donatori anonimi, iar Adriana a fost mama purtătoare pentru fiica sa.
Te poate interesa și: Singura tradiție la care Adriana Iliescu și fiica ei nu renunță, la început de primăvară. Ce obișnuiesc să facă în fiecare an
Până să o aibă pe Eliza, Adriana Iliescu și-a dorit intens să devină mamă și a început un tratament hormonal în încercarea de a depăși menopauza încă din 1995. Vezi AICI pozele.