Cu siguranță, nu există român care să nu fi văzut măcar o dată în viață filmul de comedie ”Singur Acasă”. A devenit deja tradiție ca telespectatorii să urmărească peripețiile micuțului Kevin în fiecare an, în luna decembrie. Mulți își amintesc de mezinul familiei McAllister și știu cum arată și în prezent Macaulay Culkin, dar ce mai face mama lui Kevin? Iată cât de mult s-a schimbat Catherine O’Hara!
Au trecut mai bine de 30 de ani de când micuțul Kevin a fost uitat acasă de Căciun. În timp ce se îndrepta spre Paris, mama sa îşi dă seama de lipsa acestuia și încearcă să facă cale întoarsă. În tot acest timp, băiatul se bucură de ”libertate”, dar distracția îi este stricată de doi hoți, care sparg toate casele nelocuite în Ajunul Crăciunului.
Totuși, Kevin reușește să-și apare locuința. Cum? Poți afla pe 16 decembrie, când filmul va fi difuzat la Pro TV. Până atunci, însă, hai să aflăm ce mai face acum și cum arată mama micuțului, Kate McAllister, rol interpretat de Catherine O’Hara.
După ”Singur Acasă”, Catherine O’Hara a rămas în industrie și a continuat să joace roluri memorabile. Cel mai recent, actrița a făcut senzație în serialul fenomen Schitt’s Creek, acolo unde a interpretat-o pe Moira Rose.
În acest proiect de succes, Catherine O’Hara și Eugene Levy formează un cuplu puternic, iar datorită rolului Moira Rose, actrița a câștigat și un premiu la Premiile Emmy din anul 2020.
Cu toate astea, publicul nu o va uita niciodată pe Kate McAllister din ”Singur Acasă”, fiindcă Catherine O’Hara a strălucit. Recent, ea s-a revăzut cu Macaulay Culkin, cel care i-a fost fiu în celebra producție.
Actorul a primit o stea pe bulevardul celebrităților de la Hollywood, iar la ceremonia dezvelirii a luat parte și Catherine O’Hara. Vezi câteva imagini cu cei doi în galeria FOTO a acestui articol!
Citește și Pe ce dată începe Singur Acasă în 2023. Zilele în care se va difuza la Pro TV!
„Singur Acasă” este o comedie pe care generații la rând au vizionat-o cu plăcere și prin intermediul căreia mulți actori au devenit celebri în întreaga lume. Printre ei se numără, bineînțeles, și Catherine O’Hara, însă nu ea trebuia să o joace pe Kate McAllister.
Inițial, Elizabeth Perkins a fost propusă pentru acest rol, după cum a dezvăluit directorul de imagine Julio Macat, care a lucrat la filmul original ”Singur Acasă”.