Carmen Electra a fost prezentă recent la cea de-a 49-a ediție a People’s Choice Awards și a atras toate privirile la eveniment. Artista americană, în vârstă de 51 de ani, a purtat o rochie cu decolteu îndrăzneț, care i-a pus perfect în valoare trăsăturile. Cum arată în prezent actrița care a făcut furori în serialul Baywatch.
Pe numele ei real Tara Leigh Patrick, cea care a ales să se prezinte publicului drept Carmen Electra pare că refuză să îmbătrânească. Vedeta care s-a remarcat atât ca actriță, cât și ca model, dansatoare și cântăreață a participat recent la gala People’s Choice Awards, care a avut loc în California.
Vedeta de televiziune în vârstă de 51 de ani a uimit audiența cu o rochie extrem de îndrăzneață, care i-a pus perfect în valoare silueta. Carmen Electra a purtat o rochie lungă, dintr-un material strălucitor, cu reflexii verzi și mov. Rochia a avut un decolteu amplu și era prinsă cu un accesoriu strălucitor în zona gâtului.
Carmen Electra a asortat o poșetă de culoare argintie, un machiaj smokey și o coafură simplă. Apariția sa a fost apreciată de presa de peste Ocean, iar fotografiile de la eveniment au adunat o mulțime de like-uri pe rețelele de socializare.
Vedeta din ”Baywatch” a luat o decizie surprinzătoare la finalul anului trecut. Actrița americană a decis să își schimbe oficial numele și să o cheme și în acte așa cum este cunoscută publicului larg. La finalul lui 2023, ea a depus actele pentru a oficializa lucrurile, astfel încât să se numească și în acte Carmen Electra și să nu se mai prezinte drept Tara Leigh Patrick.
Actrița este cunoscută cu numele de scenă din perioada în care a apărut în ”Baywatch” și a făcut un brand din acest pseudonim. Actrița a fost căsătorită de două ori, prima dată cu Dennis Rodman, apoi cu Dave Navarro, dar nu a luat niciodată numele de familie al soțului. În prezent, există zvonuri potrivit cărora Carmen Electra are o relație cu Sully Erna, solistul trupei Godsmack.