Cum arăta Carmen Tănase acum 40 de ani

Cum arăta Carmen Tănase acum 40 de ani. Imaginile i-au lăsat mască pe fani, detaliul care s-a văzut imediat

Actrița a fost una dintre cele mai frumoase femei din România

Carmen Tănase este una dintre cele mai apreciate și îndrăgite actrițe din România. Mulți o cunosc drept ‘Flăcărica’, pentru rolul pe care l-a avut într-o telenovelă românească în urmă cu ani buni. Ajunsă la 62 de ani, Carmen Tănase continuă să fie o femeie extrem de frumoasă, la fel ca-n tinerețe. Iată cum arăta celebra actriță pe vremea când își făcea debutul în actorie!

Cum arăta Carmen Tănase acum 40 de ani

Carmen Tănase, una dintre cele mai îndrăgite actrițe de pe plaiurile mioritice, a ajuns la veritabila vârstă de 62 de ani. De-a lungul timpului, actrița a avut numeroase reușite pe plan personal, cât și profesional. Actrița a reușit să câștige simpatia tuturor cu personajul Flăcărica, din telenovela Inimă de țigan.

Însă puțini își mai amintesc cum arăta aceasta în tinerețe. Când și-a făcut debutul în lumea teatrului, Carmen Tănase avea chipul angelic și ochii de un albastru pătrunzător. Cu siguranță, la vremea respectivă, aceasta nu făcea furori doar datorită talentului actoricesc, ci și prin prisma frumuseții sale.

Citește și: Meseria neașteptată pe care și-a dorit-o Carmen Tănase: “Nu m-a lăsat tata!”. Ce vis măreț are actrița VIDEO EXCLUSIV

Deși au trecut 40 de ani de la debutul ei în actorie, Carmen Tănase și-a păstrat chiar și șarmul, dar și spiritul glumeț. În plus, la 61 a urcat și pe podium în postura de manechin.

„Am ajuns să fac numai nefăcute! Am venit să prezint moda. Nu știu de ce mă bag eu în toate chestiile astea, nu înțeleg. Am prieteni buni care mă bagă în astfel de lucruri. Am emoții foarte mari că voi defila pe podium.Am mai defilat o dată când aveam trei sau patru ani, când eram copil, și tata organiza la acea vreme prezentări de modă, dar vă dați seama că este ca și când nu aș fi defilat niciodată! O prietenă mi-a dat telefon și mi-a zis și m-am conformat! După aceea mi-am dat seama în ce m-am băgat!”, a povestit Carmen Tănase într-un interviu.

Citește și: Ce complexe are Carmen Tănase și ce truc are pentru a arăta mai slabă: „Nu îmi place vocea mea” VIDEO EXCLUSIV

Ce spunea despre rolul din Inimă de țigan

În urmă cu mai bine de 10 ani, Carmen Tănase a interpretat rolul Flăcărica, soția lui State Potcovaru, în Inimă de țigan. La început i-a fost greu la filmări, dar apoi s-a acomodat rapid.

„Tot timpul mi se întâmplă chestia asta, dar nu mă deranjează absolut deloc, pentru că de-aia l-am făcut, să-l țină lumea minte. Mă strigă copii mici, care nu știu când Dumnezeu l-au văzut, că ei nu erau născuți pe vremea aia și acuma-s prea mici pentru YouTube, dar mă strigă copii de 3 ani.

Mă simt legată cel mai tare de Flacăra, pentru că am jucat patru ani personajul ăsta, zi de zi, și atunci e normal să mă simt legată, deoarece face cumva parte din mine în continuare. Îmi aduc aminte c-am avut noroc că primele filmări erau afară și, pentru că nu știam să mă uit ca Flacăra și nu găseam drumul, profitam de faptul că-mi intra soarele-n ochi, și-atunci mă uitam mijit așa, ca să nu se vadă că nu știu”, a spus Carmen Tănase pentru viva.ro.

 

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Ce face Jojo - Cătălina Grama atunci când vrea să îl împace pe Paul Ipate
×
Could not play video.
There was a problem trying to load the video.
Error code: html5_video:4
10 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă
Horoscop zilei. Fecioarele iau decizii importante în dragoste, iar Scorpionii privesc altfel emoțiile
Pomii fructiferi care trebuie tăiaţi la început de aprilie pentru roade îmbelşugate. Vor rodi până...
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din...
Ilie Bolojan a promulgat legea care va fi aplaudată de toţi românii. Intră în vigoare...
Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din...
Alexia Eram și iubitul ei, în ipostaze incendiare într-un club de fițe din București. Cum...
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Înșală orice bărbat care se află într-o relație sau nu, conform Cristinei Șișcanu? "Așa și...
Horoscop Pesti maine 4 Aprilie 2025
Horoscop Pesti maine 3 Aprilie 2025
Cum arată și cu ce se ocupă fiica lui Robert Turcescu: “Fiica mea cea mare...
Ultimul mesaj public al lui Val Kilmer, actorul din Batman care a decedat la vârsta...
Reglementare UE: Multe dintre alimentele consumate mai ales de copii vor dispărea de pe piață
Îți amorțesc mâinile? Ce afecțiuni pot ascunde, potrivit medicilor
El este Albert, ursul polar de 680 de kg. De ce nu atacă oamenii?
„Am călcat peste morți ca să ajungem la cei vii” Mărturii șocante din infernul de...
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *