Monica Bîrlădeanu este considerată una dintre cele mai frumoase femei din România și nu este greu să ne dăm seama de unde a moștenit genele. Mama actriței este cea „responsabilă”. Femeia a împlinit de curând 70 de ani, dar și-a păstrat trăsăturile fine din tinerețe și chiar și la această respectabilă vârstă arată spectaculos.
Minodora Tătărușanu, mama Monicăi Bîrlădeanu, pare că a găst elixirul tinerții. Pe 18 aprilie, femeia a împlinit 70 de ani, însă femeia dovedește că vârsta este doar un număr. La ceas aniversar, fiica sa i-a făcut o urare cu totul specială. Monica Bîrlădeanu (44 de ani) a postat un mesaj emoționant pe contul său de Instagram alături de câteva fotografii împreună cu mama ei.
„La mulți ani, mamă blândă! La mulți ani, mamă bună! La mulți ani, mamă iubitoare! La mulți ani buni, înțelepți și binecuvântați! P.S. Tu ai mai multă vitalitate, chef de viață și entuziasm acum, la 70, decât aveai probabil la 30. Și iată că și în sensul ăsta, ești un model. Te iubim tare tare!”.
De profesie educatoare la una dintre grădinițele din Iași, orașul natal, Minodora Tătărușanu și-a dedicat viața creșterii celor doi copii, Monica și Petru, după divorțul de alcoolicul lor tată. În timpul mariajului, femeia a avut parte de abuzuri din partea celui care îi jurase la un moment dat iubire veșnică.
Părinții Monicăi Bîrlădeanu au divorțat pe când ea avea doar 12 ani. Vedeta a mărturisit în urmă cu câțiva ani că momentul în care a fost nevoită să aleagă între mamă și tată i s-a părut cel mai dificil din viața sa.
„Separarea e destul de urâtă, dar, chiar şi aşa, mi s-a părut că e mai bine ca ei să fie fericiţi separat decât să continue împreună, dar nefericiţi. Cred că divorţul lor m-a făcut să cred mai puţin în ideea de mariaj. N-am simţit că am această aspiraţie nici când aveam o doză de naivitate şi abia descopeream lumea.
Însă cel mai traumatizant moment a fost când, la şedinţa publică, de faţă cu mulţi alţi oameni pe care eu nu-i cunoaşteam, a trebuit să aleg între mama şi tata – să spun de cine îmi place mai mult, cu cine vreau să locuiesc în continuare.
E îngrozitor să spui „cu mama“ în timp ce-ţi ţii tatăl de mână. Nu te mai poţi uita la el de ruşine pentru că a fost nevoit să îndure umilinţa abandonului unui copil care, în momentul ăla, poate să însemne întreaga lume pentru el”, a povestit actrița în cadrul unui interviu oferit în 2017, pentru Adevărul.
„M-a afectat teribil pierderea lui bruscă, chiar în vara când învăţam pentru admiterea la facultate. A fost foarte dificil. Şi, într-adevăr, a fost o adolescenţă grea, dar căreia, într-un fel, îi sunt recunoscătoare, pentru că, poate dacă noi nu eram într-o situaţie aşa de dificilă financiar, de exemplu, după plecarea lui tata, nu s-ar fi născut aşa repede în minte simţul responsabilităţii.”