Cum arăta Maria Băsescu în tinerețe. Fosta prima doamnă a României avea un șarm deosebit, imagini de colecție

Vezi cum arăta Maria Băsescu în tinerețe!

Maria Băsescu este căsătorită cu fostul președinte al României, Traian Băsescu, de aproape cinci decenii și au împreună două fiice, pe Ioana și Elena. Cei doi au apărut de foarte multe ori la braț, în public, iar unii români au apreciat frumusețea și delicatețea fostei prime doamne. Dar cum arăta aceasta în tinerețe? Ei bine, iată câteva imagini de colecție cu soția fostului lider al țării!

Imagini de colecție cu Maria Băsescu

Maria și Traian Băsescu și-au unit destinele în anul 1975, iar din rodul iubirii lor au rezultat două fete. Este vorba despre Ioana, care a văzut pentru prima oară lumina zile în anul 1977, și despre Elena, care s-a născut în 1980.

Acum, fosta primă domană a țării și partenerul ei de viață sunt bunici și par la fel de îndrăgostiți ca în prima zi. Pe vreme când Traian Băsescu era președinte, Maria Băsescu, acum în vârstă de 72 de ani, se afla în centrul atenţiei presei și nu de puține ori a fost surprinsă de paparazzi.

Maria Băsescu, un etalon de eleganţă şi bun-gust

Ori de câte ori a apărut în public, soția lui Traian Băsescu nu a dezamăgit. Ea reprezintă un etalon de eleganță și stil, iar fanii sunt curioși să afle dacă a fost așa dintotdeauna.

Ei bine, răspunsul este da. În tinerețe, fosta primă doamnă a României era superbă și extrem de căutată de bărbați. Cu toate astea, ea s-a îndrăgostit iremediabil de fostul președinte al României, care la vremea aceea era la Institutul de Marină.

Te-ar mai putea interesa și Traian Băsescu, marcat de moartea Mioarei Roman. Ce a trimis la priveghi, gest emoționant FOTO!

”Ne-am dorit foarte mult să avem un băieţel”

În urmă cu câțiva ani, Maria Băsescu a vorbit despre mariajul cu fostul lider al statului. Aceasta a recunoscut că ea și Traian Băsescu și-au dorit foarte mult un băiețel, însă Dumnezeu le-a dat în schimb două fiice.

”Ne-am dorit foarte mult să avem un băieţel, dar dacă soţul a fost mai mult plecat… nu s-a întâmplat”, a declarat, acum ceva timp, Maria Băsescu.

Te-ar mai putea interesa și Traian Băsescu, externat din spital. Care este de fapt starea lui de sănătate. Prin ce trece fostul președinte la 72 de ani!

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
5.3 35 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *