Monica Macovei este cunoscută de ani buni în politică, însă puțini știu cum arăta în tinerețe. La un moment dat, fostul ministru al Justiției a făcut publică o fotografie din adolescență, spre surprinderea celor care o urmăresc în mediul online.
Monica Macovei a ocupat funcția de ministru al Justiției între anii 2004 și 2007, după care a fost europarlamentar, timp de 10 ani. Macovei și-a început cariera ca procuror, după ce a absolvit Facultatea de Drept din București. După ce a intrat în politică și a ocupat funcția de ministru de Justiție, dar și un fotoliu de europarlamentar, aceasta și-a încercat norocul la alegerile prezidențiale. În 2014, Macovei și-a anunțat candidatura independentă la prezidențiale, după ce și-a dat demisia din PDL.
Puțini știu cum arăta înainte de a deveni cunoscută însă. Politiciana a publicat, la un moment dat, o fotografie cu ea de la 14 ani, spre surprinderea celor care o urmăresc în mediul online. În imaginea alb-negru, Macovei apare în costum popular, cu basma pe cap, lângă bradul de Crăciun. Fotografia a fost făcută în anul 1973, după cum a dezvăluit chiar politiciana.
Numele Monicăi Macovei este, zilele acestea, din nou în atenția presei. Fostul ministru al Justiției a primit o condamnare de 6 luni, cu suspendare, din cauza unui accident pe care l-a provocat. În urmă cu mai mulți ani, politiciana a lovit cu mașina un motociclist, care a fost grav rănit. Dosarul s-a judecat la Mangalia, acolo unde a avut loc accidentul, iar instanța a pronunțat sentința de 6 luni de închisoare cu suspendare. Atât Macovei, cât și victima accidentului au contestat decizia, iar dosarul se va judeca în continuare.
”Având în vedere poziţia procesuală exprimată de inculpată, în sensul că recunoaşte fapta reţinută în sarcina acesteia, instanţa apreciază că, o pedeapsă orientată spre minimul pedepsei prevăzute de lege, respectiv de şase luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii, este suficientă şi de natură a o reeduca pe inculpată şi a o determina ca, pe viitor, să se conformeze dispoziţiilor legale în vederea asigurării siguranţei rutiere, dar şi pentru atingerea celorlalte scopuri ale sancţiunii penale”, se arată în motivarea dată de Judecătoria Mangalia.
În timp ce Monica Macovei spera să scape cu o pedeapsă mai blândă și a făcut apel, victima accidentului a contestat, la rândul său, decizia instanței și cere daune în valoare de 500.000 de euro pentru accident.