În prezent, Simona Halep nu traversează o perioadă fericită, fiind suspendată din tenis pentru dopaj. Totuși, sportiva susține că este nevinovată și așteaptă cu nerăbdare să fie audiată la Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, lucru care se va întâmpla în perioada 7-9 februarie. Până atunci, însă, hai să vedem câteva imagini rare cu jucătoarea de tenis din Constanța. Iată cum arăta în adolescență!
Mai are Simona Halep nevoie de vreo prezentare? Este, fără doar și poate, una dintre cele mai bune, dacă nu cea mai bună jucătoarea de tenis din istoria României, cu toate că acum traversează o perioadă dificilă, fiind acuzată că s-a dopat.
Însă, Simona Halep susține că este nevinovată și își caută dreptatea la TAS, în Lausanne. Sportiva a văzut pentru prima oară lumina zilei pe 27 septembrie 1991 în Constanța, într-o familie de aromâni.
Ea a studiat la Școala Gimnazială Nr. 30 din orașul său natal. În galeria foto a acestui articol, poți vedea câteva imagini, care se regăsesc și pe un panou pus la intrarea în instituția unde a învățat celebra sportivă.
”Îmi amintesc și acum când intram în clasă și îi vedeam direct ochii mari. Stătea în a treia bancă de pe rândul de la mijloc și primele lucruri pe care le remarcam când intram la oră erau fața ei și ochii expresivi.
Era cuminte, uneori poate prea cuminte pentru un copil la acea vârstă, dar ea de mică își consuma toată energia concentrându-se la tenis”, a povestit Aneta Dragnea, care i-a fost Simonei Halep profesor de religie și de educație civică, potrivit Click.
O altă profesoară a sportivei, Mariana Chirilă, își amintește că jucătoarea de tenis era un elev conștiincios, care niciodată nu rămânea în urmă cu lecțiile, cu toate că petrecea mult timp în cantonamente.
”Poate nu vă vine să credeți, dar niciodată nu rămânea în urmă cu lecțiile, deși era mult timp plecată în cantonamente, la concursuri și era ocupată cu antrenamentele. Își suna colegii și lua temele și când venea la ore, era cu totul la zi.
Cel mai mult îi plăcea matematica. Învăța de plăcere și prindea foarte repede informațiile, făcea legături logice rapid, stătea foarte bine la acest capitol. Îl plăceau și orele de limba română, dar la matematică era mai activă”, a declarat cadrul didactic, conform aceleiași surse.
Simona Halep, acum în vârstă de 32 de ani, a descoperit tenisul la vârsta de doar 4 ani. Cel care a observat pentru prima oară talentul ei a fost Ion Stan, profesor de sport la Liceul Economic.
”De la 4 ani și jumătate am început tenisul în joacă. De două ori pe săptămână, prima dată, și după aia zilnic, de la vârsta de 6 ani. De la 6 ani am câștigat la Constanța premiul 3. Am avut o copilărie pe terenul de tenis. N-am avut păpuși, n-am avut altceva.
Jucam fotbal, jucam tenis, făceam fileu din ață, am găurit asfaltul și am băgat doi stâlpi și jucam tenis. Și în casă la fel, am făcut un mini-teren de tenis și jucam cu fratele meu”, a mărturisit, acum ceva timp, Simona Halep.
Citește și Ipostază rară cu Simona Halep în costum de baie minuscul. Decolteul a încins imaginația multor bărbați!
Era la fel de broasca,c
a si pana acum!😂
CINE O CRITICA PE SIMONA ESTE UN MARE TICALOS.
SIMONA ESTE MANDRIA POPORULUI NOSTRU
SA LE FIE RUSINE NEMERNICILOR IVIDIOSI
FACI PARTE DIN CATEGORIA LEPRELOR