Bogdan Ciudoiu face un trio de excepție alături de Adela Popescu și de Shurubel la emisiunea “Vorbește lumea” (PRO TV). El ne-a oferit un interviu, în exclusivitate pentru Ego.ro, în care ne-a vorbit despre pregătirile pentru participarea la festivalul Saga. De asemenea, ne-a făcut mărturisiri despre Adela Popescu, pe care o admiră pentru naturalețe, dar și pentru sufletul generos.
Mulți se pregătesc să participe la festivalul organizat în acest weekend în București. Bogdan Ciudoiu abia așteaptă să se distreze și să îl susțină pe prietenul său, Shurubel, care mixează la eveniment. El este sigur că o să vină plin de energie luni la “Vorbește lumea”.
Atunci când vine vorba despre emisiunea pe care o moderează alături de Shurubel și de Adela Popescu, partenera lui Radu Vâlcan, Bogdan se bucură enorm de faptul că face echipă cu ea. El ne-a vorbit despre vedetă, explicând că este naturală, relaxată și că își lasă colegii să strălucească pe micile ecrane.
Ego.ro: Bună, Bogdan! Ce faci, cum te pregătești de Saga?
Bogdan Ciudoiu: Tocmai vorbeam cu organizatorii mai devreme, încerc să îmi pregătesc corpul de festival. Sunt vreo 2 ani și jumătate, chiar 3, de când nu am mai fost la un festival. Cumva, corpul meu este puțin surprins, spune: „Băi, chiar festival? Și la început de iunie…”. Am o discuție cu el, îi explic că o să ne zbenguim puțin weekend-ul acesta. Am o mare poftă.
Colegul tău, Shurubel, mixează. Tu ai vreo pasiune ascunsă în acest sens?
Bogdan Ciudoiu: Nu, l-am lăsat pe Shurubel să fie DJ-ul în cluburi toată viața noastră, ca să zic așa. Mie mi-a plăcut să dansez pe muzica pe care o pune el. O să fiu acolo, în primul rând, astfel că o să îl susțin.
Totuși, cum o să reziști? Tu moderezi un matinal, apoi vii la festival și stai până dimineața.
Bogdan Ciudoiu: Emisiunea de la TV reprezintă jumătate din poveste. Eu am și două live-uri în fiecare zi. Merg și la radio după-amiaza. În principiu, am avut un an de test în care am vrut să văd dacă pot să fac două emisiuni în același timp. Mi-am dat seama că pot și mai vreau. Un festival nu o să aibă niciodată puterea să mă doboare, e doar un mod de a mă relaxa. Oboseala de la festival e diferită de oboseala de la muncă. E relaxare, mă ajută. Cred că o să fiu plin de energie luni.
Vii cu familia la Saga?
Bogdan Ciudoiu: Să știi că încă nu am dezbătut subiectul. În principiu, cred că o să vin singur. Alexandra, soția, este prinsă cu evenimentele. Ea organizează evenimente, nunți, botezuri, astfel că acestea sunt, de obicei, puse în weekend. Dacă o să găsească o fereastră, atunci poate o să vină, dar cred că o să fie destul de obosită. Eu încerc să o chem. Fetița nu o să vină, mi se pare că este prea mică pentru agitația aceasta momentan. Dar, ușor, ușor, o să o introduc eu în lumea festivalului. Nu are nici 7 ani, încă o mai lăsăm la bunici, să se plimbe prin parc.
Apropo de fiica ta, cum ai petrecut 1 Iunie?
Bogdan Ciudoiu: Întrebarea este foarte dureroasă. Am văzut-o, în total, cred că vreo 40 de minute. Am avut ambele show-uri, iar după radio am venit la prezentarea oficială Saga. O să fug după acasă, dar nu am apucat să stau foarte mult cu ea. În general, am această problemă, mi se pare că nu apuc să stau cât mi-aș dori cu copilul. Mă bucur că ea nu pare să aibă problema aceasta. Pentru ea, chiar și timpul petrecut în fața televizorului, privind „Vorbește lumea”, este, cumva, timp petrecut cu mine, doar pentru că mă vede. Cred că toți părinții au această problemă, de a sta mai mult cu copiii. Nici de 1 Iunie nu am apucat să stau cât ar trebui, dar încerc să mă revanșez. Am grijă să mă distrez cu ea când vine weekend-ul.
Ai menționat de ”Vorbește lumea”. Mi se pare că faceți un trio excepțional la televizor. Care este secretul vostru? Cum vă înțelegeți așa de bine? Nu este greu să mergi într-o emisiune unde deja există un personaj consacrat?
Bogdan Ciudoiu: Probabil că ar fi fost dificil dacă nu ar fi fost implicată Adela. Eu, în general, nu flatez oameni gratuit, astfel că zic cu toată sinceritatea că ea este cel mai bun partener de emisiune pe care am fi putut să îl avem. Adela ne-a introdus în lumea televiziunii, noi nu am mai avut un proiect live înainte. Nu există un om mai bun cu care puteam să mergem pe acest drum, ea este cel mai bun partener. Mai am momente în care stau în platou, mă uit la ea și mă gândesc: „Femeia are 1,3 milioane de urmăritori pe Instagram. Este atât de naturală și de relaxată, este incredibil. Ea este dovada vie a faptului că ideea că vedetele sunt false, draconice și zâmbesc doar în fața camerei este o legendă cât se poate de neadevărată.” Adela este foarte de treabă, mișto și am învățat multe de la ea. Ea înțelege că show-ul acesta poate să fie bun doar dacă ne dă și nouă voie să strălucim cumva. Mă bucur că este deschisă la tot ce ne trece prin minte, este foarte distractivă. Am făcut odă pentru Adela, dar, din suflet. Chiar acesta este adevărul.