Cum facem ca machiajul să reziste atunci când este frig. Claudia Preduca, make-up artist: „Hidratarea este răspunsul tuturor întrebărilor” SPECIAL

Trucuri pentru ca machiajul să arate impecabil pe timp de iarnă

Scris de: Daoud Andra

15 Feb. 2023

Cum facem ca machiajul să reziste atunci când este frig. Claudia Preduca, make-up artist: „Hidratarea este răspunsul tuturor întrebărilor” SPECIAL

Machiajul trebuie să țină cont atât de ocazie, cât și de condițiile de mediu la care este supus. Într-un fel alegem și aplicăm produsele de machiaj atunci când este caniculă și altfel când afară sunt temperaturi negative. Claudia Preduca, make-up artist, ne dezvăluie câteva trucuri pentru ca machiajul să reziste pe timp de iarnă, dar și sfaturi cu privire la îngrijirea tenului în sezonul rece.

Claudia Preduca, make-up artist: „Punem accentul pe skincare”

Bună, Claudia! Aș vrea să ne împărtășești astăzi câteva trucuri pentru ca machiajul să reziste la frig.

Cel mai bun truc este hidratarea tenului, mai ales în perioada frigului este foarte important ca pielea să fie hidratată corespunzător.

Cum diferă machiajul din sezonul cald față de cel din iarnă? La ce trebuie să avem mai multă grijă?

La machiajul din sezonul cald observăm că multa lume preferă o acoperire cât mai mică, deoarece senzația de fond de ten pe față în căldură nu este tocmai una plăcută. Pe când iarna, preferăm ca tenul nostru să fie extrem de hidratat și optăm pentru un fond de ten cu acoperire mare, dacă este cazul.

Citește și: Cum punem în evidență buzele subțiri. Claudia Preduca, make-up artist: „Rujul nu ar trebui să depășească niciodată conturul buzelor” SPECIAL

Ce produse de make-up ar trebui să folosim iarna? Și ce trebuie să evităm neapărat în acest sezon?

Folosim exact ceea ce avem nevoie, nu este ceva de evitat în rutina machiajului în sezonul rece.

Cum putem face ca machiajul să arate impecabil chiar și la temperaturi cu minus?

Cum am spus și mai devreme, mai de grabă punem accentul pe skincare decât pe machiaj. Dacă noi nu avem o rutină corespunzătoare de a îngriji tenul, orice aplicăm pe față nu va rezista/arăta așa cum ne dorim.

Claudia Preduca make-up artist
Claudia Preduca, make-up artist

Claudia Preduca, make-up artist: „Hidratarea este răspunsul tuturor întrebărilor”

Ce fond de ten ar fi de preferat să folosim iarna?

Putem folosi orice fond de ten, eu prefer acoperirea mare pe timp de iarnă.

Cum pregătim tenul pentru machiaj în timpul iernii? Este nevoie de o cremă sau o bază mai hidratantă?

Avem nevoie și de o cremă hidratantă și de o bază la fel de hidratantă, dar nu aplicate în exces. Avem nevoie de o cantitate mică pentru a ajuta pielea.

Citește și: Machiajul de mireasă în 2023, ce tendințe abordăm. Claudia Preduca, make-up artist: „Miresele își doresc un machiaj cât mai natural” SPECIAL

Dar după demachiere? Avem nevoie de o rutină specială atunci când afară este frig?

La fel, hidratarea este răspunsul tuturor întrebărilor. Eu prefer să folosesc un ulei demachiant, un cleanser la fel de hidratant și mai apoi o cremă hidratantă.

În final, aș vrea să știu dacă este nevoie de produse waterproof iarna?

Depinde dacă avem parte de zăpadă sau nu. Dacă vrem ca mascara să fie rezistent la o bătaie cu zăpada, da, atunci folosim unul waterproof.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *