Cum își sărbătorește Ameri Nasrin ziua de naștere și ce spune despre cadourile primite: „Ziua mea de naștere a fost întotdeauna o zi specială!” VIDEO EXCLUSIV

Ameri Nasrin, despre petrecerea de ziua ei

Ameri Nasrin își sărbătorește ziua pe data de 13 octombrie. Vedeta are parte de multe bucurii, căci aceasta este prima aniversare petrecută alături de fiul ei, Nicholas. Într-un interviu exclusiv Ego.ro, frumoasa brunetă ne-a vorbit despre planurile sale, explicând că are anumite lucruri la care ține atunci când vine vorba despre ziua ei de naștere.

Ameri Nasrin își sărbătorește ziua de naștere

Ameri Nasrin a prezentat gala iSucces, unde ne-a vorbit despre faptul că abia așteaptă să își petreacă ziua de naștere alături de fiul său. Totuși, vedeta nu își dorește ca ziua să fie una liniștită, ci, mai degrabă, se gândește atât să stea cu familia, cât și cu prietenii:

“Prezint acest eveniment frumos pentru că eu cred că o să ne apuce miezul nopții aici. Apoi, o să fie prima mea aniversare alături de Nicholas, bebelușul nostru. Îmi doresc din suflet să îmi petrec ziua alături de el, de soțul meu, de familie.

Vedem, ori mâine cu prietenii, ori în weekend, prelungim ziua! Nu, cum să fie liniște? Nu! Nici cu Nicholas nu vrem să fie liniște, vrem să îl învățăm deja cu agitația.”

Ce spune despre cadouri

De asemenea, Ameri Nasrin are o regulă atunci când vine vorba despre cadourile pe care le primește de ziua ei. Vedeta nu își dorește să se bucure de daruri înainte și nici să meargă să le aleagă singură, căci este mulțumită de orice lucru îl oferă cei apropiați ei:

“Nu, cum să primesc înainte? Cadoul trebuie să vină fix în ziua respectivă. Nu sunt genul care să zică: “Hai împreună să cumpărăm cadoul!”. Nu, vreau să mă surprinzi, să depui puțin efort, să te interesezi ce îmi place.

De asta e ziua ta și se numește surpriză și cadou! Nu e vorba de superstiție, e vorba că mă bucur foarte mult de cadouri, orice fel de cadouri primesc. Mă bucur de ziua mea!

Încă de mică, îmi aduc aminte din școala generală că toată școala și toți profesorii știau când se apropie ziua mea! Îi rugam să îmi cânte la mulți ani oră de oră, mai și scuteam câteva minute ca să nu ne mai asculte.

Cumva, ziua mea de naștere a fost întotdeauna o zi specială! Nu am zis niciodată: “Îmi închid telefonul, nu mă mai sunați!”. Mă bucur de ziua mea, ador să primesc mesaje, să fiu sunată, să primesc cadouri. Abia aștept să despachetez cadourile! E o zi specială pentru mine!”

Citește și Ameri Nasrin este însărcinată. Mesajul emoționant transmis de vedetă: “Primul nostru dans în trei”!

Care sunt cele mai frumoase daruri primite

De-a lungul timpului, ca orice femeie, Ameri Nasrin a punctat că s-a bucurat cel mai mult atunci când a primit piese vestimentare, accesorii sau parfumuri:

“Haine, îmi place foarte mult să primesc haine! Un ceas foarte frumos am primit de la soțul meu. Hainele, ce să mai, să plouă cu haine! Nu am primit mașină de ziua mea vreodată.

Mașina a venit muncind sau în timpul anului. Mă bucur de absolut orice, un parfum care îmi place foarte mult, o geantă pe care mi-o doresc. Ador bijuteriile!”

Video: Mihai Robu

Citește și Ameri Nasrin arată senzațional după naștere: “Am dat foarte repede jos!”. Ce spune despre al doilea copil: “Ne gândim la următoarea” VIDEO EXCLUSIV!

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *