Indiferent că este vară, iarnă sau orice alt anotimp, Cătălin Botezatu își afișează mereu un bronz perfect. De cele mai multe ori se datorează și faptului că îi place să călătorească mult, mai ales în destinații exotice, însă are și un alt truc care îl ajută să se mențină impecabil. Cătălin Botezatu a mărturisit în exclusivitate pentru EGO.ro că abia dacă își mai aduce aminte care este tonul natural al pielii sale.
Zilele trecute, Cătălin Botezatu s-a prezentat la evenimentul de lansare a celor patru rutine de înfrumusețare create de beauty gurul Daiana Anghel. Deși nu fusese impus niciun dress code, celebrul designer și-a făcut apariția într-o costumație all white, care i-a pus și mai mult în evidență bronzul perfect.
„Nu este o sfidare dat fiind faptul că Diana (n.r. Diana Baicu, organizatoarea evenimentului) adoră să te îmbraci în alb și eu mă îmbrac foarte mult în alb, mai ales vara, deși este la modă să te îmbraci în alb și iarna, e chiar fița maximă să te îmbraci iarna în alb, am adoptat acest dress code, această ținută și atunci am văzut că am provocat numai invidii”, s-a justicat Cătălin Botezatu, care a completat că în momentul de față nu este la capacitatea maximă, ci este doar un bronz incipient, cu toate că tenul lui este de-a dreptul măsliniu.
În ultima vreme, Cătălin Botezatu a fost implicat în tot soiul de proiecte și a avut mai multe deplasări profesionale, decât cu scop de relaxare, așa că bronzul afișat în momentul de față nu este tocmai unul natural. Pentru că este evident faptul că nu îi place să revină la culoarea lui naturală, designerul apelează la tot felul de trucuri.
„Nu sunt foarte bronzat. Asta este o formă incipientă a bronzului meu. Bronzul abia într-o lună o să vină. Nu vreau să vă mint, recunosc, pe lângă bronzul natural, folosesc și niște soluții de bronzat pe care mi le-a recomandat și dăruit prietena mea Daiana Anghel. N-am știu de existența acestor chestii, știam că există multe nebuneli din astea, dar care să fie atât de ok, care să se întindă bine pe piele, care să nu se ia pe haine și să arate ca un bronz natural, chiar nu știam”, ne-a mai povestit Cătălin Botezatu, care mărturisește că a lăsat-o pe Daiana Anghel fără o ustensilă extrem de importantă în procesul de aplicare a autobronzatului.
„I-am șutit la Liverpool, când am fost împreună la Eurovision, tubul și pensula. Pentru pensulă cred că a regretat foarte tare pentru că era foarte scumpă. Am crezut inițial că o să mă murdăresc pe mâini, nu a fost așa, nu aveam nevoie de nimic, dar totuși pensula nu i-o dau înapoi că este foarte bună pentru chestia asta mai ales dacă mă dau pe corp”.
Chiar dacă aproape nimeni, nici măcar prietenii apropiați, nu și-l mai amintesc nebronzat, Cătălin Botezatu că pielea lui este foarte albă, reprezentativă popoarelor nordice, lucru care îl făcea în copilărie să fie confundat cu vreun norvegian sau german.
„La origini sunt blond și am o piele și o față așa de arian. Dar pentru că îmi place să stau la soare și să fiu bronzat asta este. Uneori când nu am timp sunt așa ușor spălăcit. Evreu, puțin spălăcit, dar asta e”, a mai povestit amuzat Cătălin Botezatu pentru EGO.ro.
Video: Daniel Bălan