Joan Collins este una dintre cele mai respectate actrițe, iar de curând a împlinit venerabila vârstă de 91 de ani. Artista, cunoscută mai ales pentru rolul ei din serialul ”Dinastia”, se menține într-o formă fizică excelentă și arată și se simte cu cel puțin 20 de ani mai tânără.
Cu o carieră de aproape opt decenii și cu numeroase premii în palmares, Joan Collins este una dintre cele mai longevive actrițe britanie. Aceasta a împlinit în luna mai vârsta de 91 de ani, însă arată și se simte excelent. A sărbătorit aniversarea într-un cerc restrâns, alături de soțul ei și de câțiva prieteni, la un restaurant.
Soțul ei este cu 31 de ani mai tânăr decât ea, însă nici Joan Collins nu își arată vârsta. Actrița participă în continuare la evenimente mondene și este foarte activă, iar de curând a dezvăluit secretul vieții lungi. Prezentă la evenimentul Variety Club Showbiz Awards în urmă cu câteva săptămâni, actrița a fost întrebată de reporteri cum face să arate atât de bine la vârsta ei.
”Fac tot ce pot ca să mă simt bine și să mă bucur de viață. De ce să nu mă bucur de viață? E fabuloasă. Eu spun întotdeauna ce gândesc. Am rămas, în tot acest timp, cu picioarele pe pământ, spun tot ce-mi trece prin cap și nu-i suport pe proști, nu-i accept prin preajmă”, a spus ea, cu zâmbetul pe buze.
Deși mulți se așteptau din partea ei la un răspuns clasic, atunci când a fost întrebată despre secretul longevității, Joan Collins nu a vorbit despre alimentație, sport, odihnă sau stil de viață sănătos, ci doar despre atitudine și pofta cu care își trăiește viața.
Născută la 23 mai 1933, la Londra, Joan Collins a debutat în actorie în 1945, la vârsta de doar 12 ani. A cochetat atât cu televiziunea, cât și cu teatrul, însă adevăratul succes l-a cunoscut în anii ’80, când a fost distribuită în serialul de succes ”Dinastia”.
Pe plan personal, actrița a dus o viață intensă, fiind căsătorită de nu mai puțin de cinci ori. S-a măritat pentru prima dată când era foarte tânără, cu Maxwell Reed. Primul mariaj s-a încheiat după patru ani, iar în 1963, Collins s-a căsătorit din nou. A rămas alături de al doilea soț până în 1971. Anul următor s-a căsătorit din nou, de data aceasta cu Ron Kass, alături de care a stat 11 ani. În 1985 s-a căsătorit pentru a patra oară, însă a divorțat după doi ani.
În prezent, actrița este la al cincilea mariaj, care durează de mai bine de 20 de ani. Joan Collins s-a căsătorit în anul 2002 cu Percy Gibson, care este cu 31 de ani mai tânăr decât ea.