Cum revitalizezi ușor un rimel care s-a uscat. Trucul banal pe care trebuie să-l știi, așa îl vei putea folosi din nou

Ce să adaugi în tubul cu rimel

Scris de: Daoud Andra

18 Apr. 2024

Cum revitalizezi ușor un rimel care s-a uscat. Trucul banal pe care trebuie să-l știi, așa îl vei putea folosi din nou

Rimelul este unul dintre cele mai folosite produse cosmetice. Alungește genele și le dă volum și nu lipsește din trusa de machiaj a niciunei femei. Se poate întâmpla însă, ca dacă nu îl folosești mai mult timp, să se usuce. Înainte să îl arunci, iată câteva trucuri care te ajută să salvezi un rimel uscat!

Cât timp poate fi folosit rimelul, după deschidere

Fiecare produs cosmetic are o anumită perioadă de valabilitate. În cazul acestor produse, valabilitatea se calculează din momentul deschiderii ambalajului, deoarece se consideră că începând de atunci pot pătrunde în interior microbi care pot compromite produsul.

În ceea ce privește rimelul, care vine în contact cu cea mai sensibilă zonă – ochii, este cu atât mai important să respectăm termenul de valabilitate. De obicei, pe tuburile de rimel vedem simbolul cu 3M sau 6M, ceea ce înseamnă că produsul poate fi utilizat în siguranță timp de 3 sau 6 luni din momentul deschiderii. Când începem să îl folosim, este important să scriem pe el data sau să punem o etichetă, astfel încât să știm când trebuie să fie aruncat.

Vezi și: Machiajul care îți pune în evidență ochii căprui. Cum să-ți iasă din prima smokey eyes

Se poate întâmpla însă ca rimelul să se usuce în tub înainte de a trece cele 3 sau 6 luni de valabilitate. Multe femei aruncă produsul când se întâmplă acest lucru, însă dacă mai ai multă mascara în tub, este păcat să nu o folosești în continuare. Există câteva trucuri care te pot ajuta să faci din nou rimelul cremos, astfel în cât să îl poți folosi până la ultima picătură.

Cum revitalizezi ușor un rimel care s-a uscat

Apa fierbinte. Această metodă funcționează pe moment, însă rimelul se va usca din nou, dacă nu mai este folosit timp de câteva zile. Tot ce ai de făcut este să pui tubul de mascara într-un pahar cu apă fierbinte, cu o jumătate de oră înainte de a-l folosi. Apa caldă va face ca rimelul uscat să se înmoaie și să redevină cremos.

Glicerină. Una dintre cele mai eficiente metode și care are rezultate pe termen lung este să adaugi 2-3 picături de glicerină în tubul cu rimel. Aceasta se găsește la orice farmacie și redă cremozitatea mascarei, fără a-i modifica consistența sau pigmentul.

Vezi și: Produsele care mențin un machiaj rezistent pe timpul verii. Te ajută să obții un look fabulos, vei atrage toate privirile

Picături de ochi/soluție pentru lentilele de contact. Ambele produse pot face minuni cu un rimel uscat. Pune câteva picături direct în tub și amestecă folosind periuța, dar fără să o scoți de tot din tub. Ai grijă să nu intre prea mult aer, pentru că riști să introduci microbi în recipient.

Apă micelară/demachiant. Și aceste ingrediente fac ca rimelul să fie din nou cremos, însă în funcție de produs, îi pot afecta rezistența. Dacă nu este un rimel rezistent la apă, atunci când adaugi chiar și o cantitate mică de apă micelară în el, nu va mai fi la fel de rezistent. Te poți trezi că după câteva ore începe să curgă sau să se fărâmițeze. În cazul rimelului waterproof, sunt șanse mai mici să se întâmple acest lucru.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *