Cum s-a pozat Ștefan Bănică, alături de Lavinia Pîrva, de ziua ei. Artistul radiază de fericire FOTO

Imagine rară cu Ștefan Bănică și soția lui, Lavinia Pîrva

Ștefan Bănică și Lavinia Pîrva s-au căsătorit în urmă cu șase ani de zile și au împreună un băiețel minunat, care a primit numele de Alexandru. Cei doi formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz, dar se afișează rar împreună, mai ales în mediul online. Recent, însă, de ziua soției sale, cântărețul a publicat pe rețelele sociale o fotografie cu aceasta, dar şi un mesaj emoționant.

Ștefan Bănică, apariție rară alături de partenera lui pe rețelele sociale

Ștefan Bănică și Lavinia Pîrva se iubesc de mai bine de un deceniu, astfel că formează unul dintre cele mai longevive și solide cupluri de vedete de la noi din țară. Cei doi și-au unit destinele în anul 2017, în Bulgaria, iar împreună au un fiu în vârstă de 4 ani, pe Alexandru.

Deși sunt împreună de foarte mult timp și au mii de fani care-i apreciază și care-i iubesc, Ștefan Bănică și Lavinia Pîrva se afișează foarte rar împreună pe rețelele sociale.

Lavinia Pîrva împlinește astăzi vârsta de 39 de ani

Totuși, îndrăgitul artist a făcut astăzi o excepție și a postat în mediul online o imagine alături de partenera sa de viață, asta pentru că Lavinia Pîrva împlinește vineri, 24 noiembrie 2023, vârsta de 39 de ani.

Cei doi au fost surprinşi în timp ce se relaxează la o cafenea, zâmbitori. Artistul își ține aproape soția cu multă dragoste, semn că relaţia lor merge mai bine ca niciodată.

”Astăzi e despre ea… ”, a scris cântărețul în dreptul imaginii în care apare alături de partenera sa.

Cum s-a pozat Stefan Banică, alaturi de Lavinia Pirva, de ziua ei 3
Ștefan Bănică și Lavinia Pîrva

Citește și Cât costă rochiile create de Lavinia Pîrva. Soția lui Ștefan Bănică Jr. face bani frumoși cu magazinul de haine!

”Lucrurile astea întăresc o relaţie”

Anul trecut, Ștefan Bănică și Lavinia Pîrva au împlinit 10 ani de relație. Cu această ocazie, artistul a făcut dezvăluiri despre relația cu superba brunetă. ”Cred că cel mai important lucru din aceşti aproape 10 ani este faptul că am trecut împreună şi prin bune, și prin rele, iar lucrurile astea întăresc o relaţie.

Nu-mi dau seama dacă ne-am schimbat neapărat unul pe celălalt, dar ţinem cont unul de celălalt. Dacă vrei, mai degrabă ne-a schimbat venirea pe lume a lui Alexandru, care a adus cu el un nou univers, în care trăim toţi trei. Acum 10 ani nu-mi închipuiam că o să trăim în universul lui Alexandru”, a declarat cântărețul, potrivit celor de la Viva!.

Citește și Lavinia Pîrva, tot mai provocatoare pe internet. Soția lui Ștefan Bănică Jr este într-o formă de zile mari, ce a lăsat la vedere!

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *