Cum s-au descurcat Oana Matache și Radu Siffredi la „Power Couple”, emisiunea care se va difuza la Antena 1. „Noi nu avem nevoie de psiholog, avem nevoie de psihiatru după show-ul ăsta” VIDEO EXCLUSIV

Cum și-au testat relația
Cum s-au descurcat Oana Matache și Radu Siffredi la Power Couple, emisiunea care se va difuza la Antena 1. Noi nu avem nevoie de psiholog, avem nevoie de psihiatru după show-ul ăsta VIDEO EXCLUSIV

În curând, Antena 1, va lansa reality show-ul ”Power Couple România”, o competiție în care nouă cupluri de vedete vor arăta cât de bine funcționează în relație. Nu oricum, ci sub presiunea unor probe nu deloc ușoare. Printre cei care au acceptat provocarea de a face parte din reality show-ul prezentat de Dani Oțil se numără și Oana Matache și iubitul ei, Radu Siffredi. Cei doi au acceptat să vorbească în exclusivitate pentru EGO.ro despre ce a însemnat această experiență pentru ei și cum a evoluat relația lor de când au încheiat filmările.

Oana Matache și iubitul ei, Radu Siffredi, în interviu în exclusivitate

EGO.ro: Vreau să știu dacă ați luat toți banii de la emisiune, de la ”Power Couple” că am văzut ceva secvențe în care se făceau pariuri, se vorbea despre bani.
Radu Siffredi: Ca să înțelegi, noi chiar nu știm cine a câștigat.
Oana Matache: Chiar nu știm nimic. Emisiunea nici nu a început.
Radu Siffredi: Nici nu știam că este cu bani.

”Nu ai contact cu nimeni din afară, nu ai contact cu familia, nu ai acces la internet”

Off…înseamnă că trebuie să mai așteptăm puțin, să se difuzeze, ca să ne dumerim cum este exact formatul. Totuși, cum v-ați descurcat acolo?
Radu Siffredi: Am trecut prin niște teste fizice și psihice. Ăsta este un detaliu pe care cred că putem să îl dăm. În opinia noastră ne-am descurcat bine și cred că ne-a făcut mai puternici ca și cuplu. Dar să spun cum ne-am descurcat exact în emisiune nu am cum, trebuie să vedeți voi.

Dar știați în ce vă băgați?
Oana Matache: Știam în ce ne băgăm. Eu mă așteptam să fie mult mai rău din punct de vedere probe. Ce nu am anticipat eu a fost chinuiala psihică la care ne-au supus pentru că acesta este formatul, pe asta se bazează. Nu ai contact cu nimeni din afară, nu ai contact cu familia, nu ai acces la internet.
Radu Siffredi: Mie mi s-a părut că probele au fost foarte grele. Nu știu ce zici tu acolo.
Oana Matache: Bine baby, mie nu mi se pare. Sau hai, unele au fost grele, dar ”greul” mie personal mi s-a părut din punct de vedere psihic.

Citește și Când începe Power Couple România, emisiunea prezentată de Dani Oțil. Anunțul făcut de Antena 1

”M-am întors de acolo cu 4 kilograme mai slab, bronzat și mai șmecher”

Dar per total v-a plăcut experimentul. Ați descoperit că sunteți mai răbdători, că aveți mai mult calm sau că puteți să aveți.
Radu Siffredi: Cam ăsta este răspunsul, că putem să avem și mai mulți nervi, că putem să nu fim și răbdători. Cred că asta am descoperit mai mult.
Oana Matache: Că putem să disociem.

Radu Siffredi: Nu știu cât este un show despre a-ți găsi părțile bune, ci despre a-ți descoperi părțile rele și a învăța să le controlezi.

Înseamnă că a fost bine pentru că de obicei, după un astfel de reality show, multe cupluri au nevoie de terapie. Voi sunteți zen în seara asta, deci e bine!
Radu Siffredi: Noi nu avem nevoie de psiholog, avem nevoie de psihiatru după show-ul ăsta. Și de meditație, dar și de încă o vacanță pentru că noi am pornit cu ideea că o să mergem într-o altă țară, o să fie super vacanță și o să fie super nice și o să fie super frumos, dar ne-am întors de acolo, eu cel puțin, cu 4 kilograme mai slab, bronzat și mai șmecher.
Oana Matache: Cum? O vacanță în care nu o să ne chinuie nimeni? Ce o să facem noi. Oricum abia aștept să vă uitați la show. Nu aveți idee ce a ieșit acolo. Credeți că sunt calmă? Abia aștept să vă uitați.

Și până la urmă vă luați o vacanță ca să vă odihniți?
Radu Siffredi: Așteptăm două lucruri: să se termine anul 2023, să se termine anul fiscal și după asta, din ianuarie, o să ne gândim și la o vacanță. Poate o pregătim de pe acum, dar momentan mai avem treabă.

Citește și Noua emisiune pe care o va prezenta Dani Oțil la TV. S-a aflat totul despre planul Antenei 1

Video: Mihai Robu

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
10 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *