Mirosul neplăcut din baie poate fi o problemă frecventă, mai ales dacă nu este ventilată suficient. Cu toate acestea, cu ajutorul unor mici trucuri vei reuși să păstrezi un miros plăcut în orice sezon. Iată cum să ai un miros plăcut în baie pe tot parcursul anului.
Una dintre cele mai importante zone ale casei este baia și se spune că aceasta este ca o scrisoare de prezentare a casei tale. De aceea, este important ca această încăpere să fie mereu curată și să aibă un miros plăcut.
Există un truc ce va face ca baia ta să miroasă bine pentru mult timp, parfumând încăperea chiar și un an. Iar vestea bună este că ai nevoie doar de balsam de rufe, deci este un remediu de casă foarte economic.
Iată, așadar, cum poți face un odorizant pentru camera dedicată idgienei, astfel încât toată familia să se bucure de o aromă plăcută pentru o perioadă cât mai lungă de timp.
Pentru a-ți prepara propriul odorizant ai nevoie de următoarele lucruri:
Umple sticla cu balsam de rufe (alege parfumul care îți place cel mai mult) și pune bețișoarele de bambus în ea. Așteptă câteva minute până când bețișoarele de bambus se îmbibă cu balsam și vei observa imediat cum baia ta se va parfuma.
Citește și: Nu mai ține prosoapele în baie. Motivul te va șoca, sigur nu ți-ai fi imaginat asta
Cel mai bun lucru este că, fiind un lichid cu mai multă consistență decât alte parfumuri, mirosul va rezista mult mai mult timp.
De asemenea, dacă nu dorești ca din coșul de gunoi să iasă mirosuri neplăcute, poți aplica balsam de rufe pe o bucată de vată și să o așezi pe fundul acestuia.
Astfel, cu ajutorul acestor trucuri simple, baia ta va avea un miros parfumat pentru o lungă perioadă de timp.
Cu toții știm cât de supărătoare sunt petele de calcar din baie. Unul dintre locurile în care se formează cel mai des astfel de pete este geamul cabinei de duș
Cu ajutorul a două ingrediente banale, poți rezolva rapid această problemă. Este vorba de lămâie și sare grunjoasă.
Se taie lămâia în două bucăți și se înmoaie o jumătate de lămâie în sarea grunjoasă. Se freacă pereții dușului cu lămâia, storcându-o din când în când pentru a scoate sucul. Repetă procedura de câte ori este necesar până când toate urmele de calcar și săpun au fost îndepărtate. Clătește cabina de duș cu apă curată.
Cu ajutorul acestui truc, poți elimina cu ușurință urmele de calcar și reziduurile de săpun. Această tehnică funcționează la fel de bine pentru cabine de duș din sticlă și din plastic. O poți folosi chiar și pentru a îndepărta petele de rugină de pe căzi și cabinele de duș.