Vrei să prăjești pește dar te temi de faptul că mirosul va ajunge în toată casa? Este o problemă foarte des întâlnită, însă, din fericire, există un truc de mare ajutor. Deja ai tot ceea ce îți trebuie în bucătărie.
Peștele este cunoscut datorită multiplelor beneficii pe care le are asupra organismului uman. Astfel, multe persoane se asigură că mănâncă preparate din pește de cel puțin două ori pe săptămână. Dacă și tu de numeri printre persoanele care preferă peștele, știi sigur cât de dificil este să scapi de mirosul de pește prăjit din casă. Probabil de multe ori te-ai și răzgândit să îl mai prepari tocmai din această cauză.
Tot ce trebuie să faci pentru a te asigura că nu se răspândește peste tot mirosul de pește prăjit este să acorzi o mai mare atenție pregătirii peștelui. Mai întâi curăță și spală bine peștele, apoi îndepărtează apa de pe el cu un prosop de hârtie. Porționeaz-l și lasă-l deoparte pentru a pregăti amestecul prin care îl vei tăvăli înainte de prăjire.
Amestecul reprezintă o combinașie de făină (o cană), două lingurițe de sare, jumătate de linguriță de zahăr și puțin piper. După ce bucățile de pește au fost tăvălite prin amestecul acesta pot fi puse la prăjit. Ai grijă însă să fie acoperite uniform.
Ca să eviți ca mirosul să ajungă în toată locuința, înainte de prăjire, deschide geamul bucătăriei și folosește trucuri care te scapă de grija mirosului. Ia tigaia în care urmează să prăjești și pune în ea hârtie de copt, apoi pune ulei și lasă-l să se încingă. Adaugă peștele și acoperă-l cu o altă hârtie de copt pe care o perforezi cu o scobitoare. Hârtia trebuie strâns foarte bine pe marginea tigăii în care prăjești. Se lasă timp de 5-6 minute pe fiecare parte. Când e gata îndepărtează hârtia de copt și după ce se răcește poți servi cu lămâie, mujdei, orez, mămăligă sau orice altceva, în funcție de preferițe.
O altă metodă foarte simplă pentru ca mirosul de pește prăjit să nu se răspândească în casă este să pui în tigaie, lângă pește, și rondele de cartofi cruzi. De asemenea, mai poți încerca să pui în uleiul încă rece câteva felii de măr sau să storci jumătate de lămâie. Amestecul de ulei și lămâie va elimina mirosul de prăjeală.
Citește și – Ce simbolizează zilele cu dezlegare la pește. Semnificația aparte pe care o au acestea