Cum se face afinata. Ingredientul pe care să-l adaugi pentru o aromă deosebită

Lichior de afine aromat și parfumat

Scris de: Daoud Andra

15 Aug. 2023

Cum se face afinata. Ingredientul pe care să-l adaugi pentru o aromă deosebită

Afinele sunt unele dintre cele mai căutate fructe de pădure. Proprietățile lor sunt cunoscute de toată lumea, motiv pentru care sunt incluse în diverse preparate. Pe lângă dulceață sau gem, poți prepara și băuturi alcoolice pe bază de afine. Cum se face afinata, acel lichior aromat și delicios? Rețeta este simplă și oricine îl poate prepara acasă.

Afinele, cele mai căutate fructe de pădure

Afinul este un arbust care crește în special în zonele montane și ale cărui fructe sunt foarte apreciate. Această plantă se regăsește în Europa, Nordul Asiei, Canada și Statele Unite. Fructele ei sunt apreciate atât pentru gust, cât și pentru valorile nutriționale pe care le au.

Spre deosebire de afinele pe care le găsim adesea în magazine, care sunt mai mari și mai cărnoase, cele sălbatice sunt mai mici ca dimensiuni, dar și mai intens colorate. Aceste fructe sunt dificil de cules și necesită multă migală. De asemenea, sunt perisabile și se strică destul de repede, motiv pentru care este recomandat să le consumi în câteva zile după ce au fost culese.

Poți mânca afinele ca atare, le poți introduce în diverse rețete de deserturi, dar poți să le transformi și în dulceață, gem, sirop sau lichior, respectiv afinată.

Citește și: Banana bread cu afine și tărâțe de ovăz. Fără zahăr

Cum se face afinata

Afinata este unul dintre lichiorurile de fructe pe care românii le prepară în sezonul cald. Este la fel de populară precum zmeurata sau vișinata, singura diferență fiind că se folosesc afine pentru a o pregăti. Pentru a fi numai bună de savurat, are nevoie să stea la macerat câteva luni bune. Așadar, dacă prepari afinata vara, te vei putea bucura de ea la final de toamnă sau chiar început de iarnă.

Există mai multe rețete de afinată, în funcție de preferințe și de zona țării. Unele persoane preferă băutura mai dulce, în timp ce altora le place ca afinata să aibă un gust mai pregnant de alcool. Pentru a face afinată ai nevoie de:

  • 5 kg afine
  • 2,5 kg zahăr
  • 2,5 litri alcool dublu rafinat sau vodcă
  • opțional: esență de migdale

Citește și: Prăjitură cu jeleu de afine și cremă de brânză. Rețeta explicată pas cu pas

Se spală afinele și se curăță de codițe și frunze. Se folosește o sită sau o strecurătoare pentru a spăla fructele. Într-un vas curat, se pune un strat de afine, unul de zahăr, unul de afine, unul de zahăr, până când termini de adăugat aceste ingrediente.

Este ideal să folosești un vas din lemn sau din sticlă, nu de plastic. Se lasă amestecul la macerat, la căldură, până când fructele își lasă sirop și zahărul este topit. Apoi, se pune alcoolul peste amestecul de afine și zahăr. Pentru un plus de aromă, se pot adăuga câteva lingurițe de esență de migdale, care va da o aromă deosebită afinatei.

Citește și: Secretul pentru cea mai bună vișinată de casă. Ingredientul special care transformă rețeta

De ce să nu folosești țuică la afinată

În ceea ce privește alcoolul, este ideal să îl folosești pe cel dublu rafinat sau vodcă. Aceste două băuturi au un procent ridicat de alcool și nu au miros specific. Dacă pui țuică sau palincă peste afine, nu se va mai simți aroma fructelor, ci a băuturii alcoolice.

Se închide vasul și se lasă la macerat într-un loc răcoros, timp de două săptămâni. Ulterior, se strecoară afinata și se pune în sticle sterilizate. În acest moment se gustă băutura și dacă mai este nevoie, se mai adaugă alcool. Afinata va fi numai bună de savurat peste câteva luni.

 

 

 

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
7.7 9 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *