Cum se închină catolicii. De ce ortodocșii își fac cruce diferit - Ego.ro

Cum se închină catolicii. De ce ortodocșii își fac cruce diferit

Primul semn al crucii a fost făcut la Cina cea de Taină şi la momentul înmulţirii pâinilor, chiar de câtre Iisus Hristos
Cum se închină catolicii. De ce ortodocșii își fac cruce diferit

Cum se închină catolicii, dar și ortodocșii și care este diferența dintre cele două. Semnul crucii este unul ditre cele mai importante semne făcute de credincioși. Fie că ies din casă, merg într-o biserică sau cer ajutorul Divin, oamenii fac semnul crucii. Există însă o diferență între felul în care se închină ortodocșii și modul în care o fac catolicii. Pentru a afla mai multe despre asta, vă invităm să parcurgeți textul de mai jos.

Cum se închină catolicii. De ce ortodocșii își fac cruce diferit

Primul semn al crucii a fost făcut la Cina cea de Taină şi la momentul înmulţirii pâinilor, chiar de către Iisus Hristos care a binecuvântat bucatele făcând asupra lor semnul crucii.Semnul crucii reprezintă cel mai important gest pe care îl fac credincioșii creștini. Cum se închină catolicii.

Creștinii își fac cruce în cele mai importante momente din viața lor. Sigur că, este important ca în momentul în care faceți semnul crucii să faceți și o rugăciune, pentru a nu face doar un gest mecanic. Cuvintele sunt la fel de importante.

Creștinii își fac cruce în cele mai importante momente ale vieții, precum și atunci când intră sau ies din biserici, în timpul rugăciunii sau chiar și atunci când înceo lucruri noi.

Cum își fac cruce ortodocșii

Primele trei degete ale mâinii drepte cu care se face semnul crucii simbolizează Sfânta Treime Creştină compusă din Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.

Degetele inelar şi cel mic sunt lipite de podul palmei şi au și ele semnificaţia proprie, cu privire la cele două firi ale Mântuitorului, cea divină şi cea umană, unite ulterior într-o singură fiinţă.

Cum se închină catolicii

Spre deosebire de creștini- ortodocși, creștinii romano-catolici trebuie să facă un alt semn atunci când se închină. Creștinii romano-catolici își fac semnul crucii cu palma deschisă și îl fac invers decât cei ortodocși, și anume de la umărul stâng la cel drept.

„La creştinii ortodocşi semnul crucii se face prima dată spre frunte, apoi la buric, spre umărul drept şi pe umărul stâng. Care este motivul pentru care catolicii și ortodocșii se închină în mod diferit?

Așa se închină catolicii

Până în 1570, romano-catolicii își făceau cruce atât din dreapta în stânga, cât și invers. După care Papa Pii al V-lea a insistat să se facă cruce doar de la stânga la dreapta. Atunci când te închini astfel, conform simbolisticii catolice, semnul crucii vine de la omul care se adresează lui Dumnezeu. Dar în cazul crucii de la dreapta la stânga, cum se întâmplă în cultul ortodox, vine de la Dumnezeu care binecuvântează omul.

Nu în ultimul rând, mișcarea mâinii de la stânga la dreapta înseamnă trecerea de la păcat la mântuire, deoarece partea stângă în creștinism se asociază cu puterea diavolului, iar partea dreaptă se asociază cu puterea divină. În cazul faceriisemnului crucii de la dreapta la stânga se tratează ca biruința lui Dumnezeu asupra diavolului. Protestanţii respectă Crucea, dar nu îşi fac semnul crucii, iar cei din cultele neoprotestante nu o venerează şi nu-şi fac niciodată cruce”, este explicația preotului.

Când este bine să faceți semnul crucii

  • Înainte și după masă
  • Atunci când ieșiți din casă
  • Când vă treziți dimineața și începeți ziua cu o rugăciune
  • Când treceți pe lângă o biserică
  • Când vă simțiți rău și aveți nevoie de ajutorul lui Dumnezeu
  • Când intrați în biserică și când ieși
  • Când porniți la drum într-o călătorie importantă
  • Seara, înainte și după rugăciunea de seară

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Ce face Jojo - Cătălina Grama atunci când vrea să îl împace pe Paul Ipate
9.7 43 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă
Horoscop zilei. Fecioarele iau decizii importante în dragoste, iar Scorpionii privesc altfel emoțiile
Pomii fructiferi care trebuie tăiaţi la început de aprilie pentru roade îmbelşugate. Vor rodi până...
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din...
Ilie Bolojan a promulgat legea care va fi aplaudată de toţi românii. Intră în vigoare...
Punem pariu că nu o recunoști! Astăzi este una dintre cele mai cunoscute femei din...
Alexia Eram și iubitul ei, în ipostaze incendiare într-un club de fițe din București. Cum...
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Înșală orice bărbat care se află într-o relație sau nu, conform Cristinei Șișcanu? "Așa și...
Horoscop Pesti maine 4 Aprilie 2025
Horoscop Pesti maine 3 Aprilie 2025
Cum arată și cu ce se ocupă fiica lui Robert Turcescu: “Fiica mea cea mare...
Ultimul mesaj public al lui Val Kilmer, actorul din Batman care a decedat la vârsta...
Reglementare UE: Multe dintre alimentele consumate mai ales de copii vor dispărea de pe piață
Îți amorțesc mâinile? Ce afecțiuni pot ascunde, potrivit medicilor
El este Albert, ursul polar de 680 de kg. De ce nu atacă oamenii?
„Am călcat peste morți ca să ajungem la cei vii” Mărturii șocante din infernul de...
Imagini NEMAIVĂZUTE cu Monica Tatoiu! Cum arăta pe vremea când se iubea cu Florin Călinescu
Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *