Noua lege a pensiilor, care întră în vigoare de la 1 septembrie 2024, va creşte veniturile unor categorii de români, dar va schimba și vârsta de pensionare. Astfel, femeile vor avea de așteptat mai mulți ani până vor putea să se bucure de banii de la stat. Însă, anumite românce vor putea, totuși, să iasă mai devreme la pensie. Iată ce condiții vor trebui să îndeplinească acestea!
După recalcularea pensiilor, o categorie de români va încasa mai mulți bani de la stat, însă sumele vehiculate sunt derizorii, de câteva zeci de lei. Însă, aceasta nu este singura modificare pregătită de autorități.
Urmează o veste mai puțin bună pentru femeile care se pregătesc să iasă la pensie în următorii ani. Din păcate, vârsta de pensionare va crește la 65 de ani până în anul 2035.
”Astăzi vârsta de pensionare pentru femei este de 62 de ani și două luni. Din iulie va fi de 62 de ani și trei luni. Până în 2030, aceasta trebuie să crească la 63 de ani, și până în 2035 aceasta trebuie să crească eșalonat la 65 de ani.”, a anunțat ministrul Bucura-Oprescu la Antena 3 CNN.
Totuși, autoritățile transmit că femeile vor putea să iasă mai devreme la pensie, însă există o condiție de bază și anume: să devină mame.
Noua lege a pensiilor arată că româncele care au născut și crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu câte 6 luni pentru fiecare copil, astfel încât pentru creșterea a doi copii vârsta de pensionare se reduce cu 1 an, pentru patru copii cu 2 ani, iar pentru șase copii cu 3 ani.
De asemenea, noul proiect de lege mai arată faptul că vor beneficia de reducerea vârstei de pensionare și mamele care nu au realizat stagiul complet de cotizare, dar îl au pe cel minim.
Citește și Cine se poate pensiona în 2024. Modificările pe care le aduce noua lege a pensiilor!
Pentru a ieși la pensie, fiecare persoană trebuie să depună un dosar care să conțină următoarele acte:
În anumite cazuri sunt necesare și alte documente precum cele care să ateste munca în condiţii speciale sau deosebite, creşterea copiilor, în cazul femeilor, sau documente de recunoaştere a studiilor efectuate şi terminate în străinătate.
Citește și Formulă de calcul pensii 2024. Cine sunt pensionarii care vor primi mai mulți bani de anul viitor!