Duminică, 12 noiembrie, Gigi Becali a fost implicat într-un accident rutier. Patronul celor de la FCSB (65 de ani) a ajuns cu Rolls Royce-ul într-un șanț, în zona Pipera. Din fericire, el a scăpat nevătămat.
Gigi Becali a fost implicat într-un accident rutier, duminică, 12 noiembrie. Incidentul a avut loc pe centura București, în timp ce patronul de la FCSB se întorcea de la biserică. El a explicat că a încercat să evite un șofer care a intrat în depășire. Pentru a evita să se ciocnească cu el, a intrat cu mașina în șanț.
Inițial, s-a speculat că la volanul mașinii se afla Ionuț Luțu, însă Gigi Becali a precizat că el conducea în acel moment.
„Nu sunt bine, sunt foarte bine. Veneam de la biserică, am intrat într-o depășire pe Centură. Un alt om n-a ținut cont, nu cred că m-a văzut, eram în unghiul mort. A intrat și el în depășire, iar ca să-l feresc pe el am intrat în șanț și gata.
Toată lumea e bine, dar acum să ia camerele de luat vederi. Ăla trebuie să oprească pentru că el a fost vinovat și am intrat eu în șanț ca să-l evit pe el. Nu, tată, eu eram la volan, nu Luțu. Eu am plecat, am lăsat mașina acolo și l-am chemat pe Luțu să ia mașina. Eram doar eu în mașină. Celălalt șofer a plecat, nici măcar n-a stat să vadă. De unde să știu eu cine era? Eu am intrat în șanț și la revedere, el a plecat. Probabil i-a fost frică”, a spus Gigi Becali, la România TV.
Citește și: Gigi Becali nu-l iartă pe Dorian Popa. Ce pedeapsă vrea pentru artist: “Pe toată viața!”
Nu este prima dată când Gigi Becali este implicat într-un accident! La finalul lunii septembrie, Rolls Royce-ul său a fost lovit din spate de o mașină la bordul căreia se afla o femeie.
„Eu eram oprit și ea a vrut să vadă dacă s-a întâmplat ceva. A zis că a simțit că m-a atins, dar eu n-am simțit. M-am dat jos și am văzut nu avea nimic, nici mașina ei și nici a mea. M-a recunoscut. Au început să filmeze, că au crezut că s-a întâmplat ceva. Dar nu s-a întâmplat nimic. Dacă n-are nici o zgârietură mașina, unde e accidentul?”, declara Gigi Becali, la Antena 3.