Cum și-a descoperit Bogdan Farcaș, Ciomag din Clanul, pasiunea pentru actorie: „Când eram mic, eram în sala de cinema.Cerșeam bani pe stradă ca să văd același film”

Bogdan Farcaș nu are nevoie de o prea mare prezentare, căci se numără printre actorii care dețin un premiu GOPO, echivalentul Oscarului în România. De-a lungul timpului s-a remarcat în roluri negative, însă acestea i-au adus celebritatea. Tot în același format a rămas și în serialul „Clanul”, unde este un răpitor și abuzator de copii, dar în același timp personajul cheie al acțiunii din film. Despre carieră, despre cum reușește să se împartă între teatru și film, cum și-a pregătit personajul din „Clanul”, dar și cum este în timpul liber, ne povestește chiar el într-un interviu acordat în exclusivitate pentru EGO.ro.

Bogdan Farcaș, despre locul în care se simte acasă

EGO.ro: Te-ai născut la Iași, ești angajat la Teatrul Toma Caragiu, din Ploiești, iar în București ai filmări pentru „Clanul”. Unde te simți acasă?

Bogdan Farcaș: „Acasă” este un termen abstract. Eu nu cred că ține de un loc anume. Cred că acasă este acolo unde te simți bine. Pentru mine, acasă e la muncă și cu familia. Aceste două lucruri mă liniștesc foarte mult. Oriunde lucrez devine „acasă”. Oriunde e fiul meu devine „acasă”. Am multe case, în cazul acesta. În afară de casa de la Ploiești, „acasă” este la București, o bucățică de „acasă” e la Vâlcea, una la Târgoviște, o bucățică de „acasă” e la Buzău, o bucățică de „acasă” e la Teatrul de Comedie, o bucățică e la Bulandra. În toate locurile în care am lucrat intervine o bucățică de „acasă”. În momentul acesta din viața mea, o mare bucată din „acasă” e pe platourile de filmare Clanul.

„Eu am vrut să fiu doar două lucruri în viața asta: marinar sau actor”

Cum ți-ai dat seama că asta vrei să faci în viață, să fii actor? Care a fost principalul factor pentru care ai ales acest drum?

La mine, povestea este mai veche. Eu am vrut să fiu doar două lucruri în viața asta: marinar sau actor. Am vrut să fiu marinar până în 1992. În 1992, m-a dus taică-miu la mare cu un prieten de-ai lui, pe care îl chema Florin Mircea. Ulterior, domnul Florin Mircea mi-a fost și profesor de vorbire. La 12 ani l-am cunoscut pe acest om și mi s-a părut atât de cool și fain, încât m-am uitat la el ca la un zeu. La un moment dat, mi-am zis: „Asta vreau să fiu și eu în viață: actor!”. Pentru mine, în secunda aia, un actor era echivalentul la „a fi cool”. Asta era el pentru mine, un om impresionant, un om care m-a influențat foarte mult. Acesta este motivul pentru care am vrut să mă fac actor, nu că văzusem spectacole.

„Realmente fugeam de acasă. M-a găsit taică-miu la cerșit. Cerșeam bani pe stradă ca să văd același film”

Când eram mic, eram în sala de cinema. Realmente fugeam de acasă. M-a găsit taică-miu la cerșit. Cerșeam bani pe stradă ca să văd același film de la 9 la 11, 11 la 1, 1 la 3, 3 la 5, 5 la 7, 7 la 9. Dacă fugeam de acasă, ai mei sigur mă găseau într-o sală de cinema. În întunericul acela, în bezna aceea se auzea „Bogdan! Bogdan!”, iar eu ziceam „Shhh!”. Apărea taică-miu: „Treci acasă!”. Eram fascinat de sala de cinema și de filme, pentru că… era drumul spre mine. Nu știu cum să îți explic altfel. Alergam în mine. Îmi imaginam că sunt ba Mărgelatu’, ba Spartacus. Petreceam foarte mult timp singur jucând personaje din filme. Nu știu dacă asta m-a influențat, dar acest factor, combinat ulterior cu domnul Florin Mircea, mi-a modificat clar viața.

Citește și George Ivașcu se bucură că are ocazia să joace alături de foștii lui studenți. „Nu i-am lăsat cu nicio restanță”. Cum se înțeleg pe platourile de filmare VIDEO EXCLUSIV

„Muhammad Ali m-a învățat să fiu un om mai bun și să nu doresc decât bine”

Ai avut un model care te-a inspirat în alegerile făcute de-a lungul carierei tale?

Nu știu dacă am avut un model în general în viața mea, dar am avut modele permanent. Probabil că cel mai pregnant model din viața mea a fost Muhammad Ali. Și încă este. Mi se pare fascinant omul acela, Dumnezeu să-l odihnească. Tot binele din el și toată energia pozitivă… clar a fost un model pentru mine. Cred că sună ridicol dacă spun asta, dar domnul Muhammad Ali m-a învățat să fiu un om mai bun și să nu doresc decât bine. Să nu judec și să iau lucrurile așa cum sunt. Cred că lucrurile nu sunt niciodată albe sau negre, sunt doar gri. Am mai avut modele, evident, la orice filmare din viața mea, la orice spectacol. Căutam referințe, mă uitam la actori care îmi plăceau… sunt foarte multe modele, dar cel mai pregnant rămâne Muhammad Ali cu bunătatea și lumina lui.

„Încerc să mă trezesc și să mă culc cu acel personaj în minte”

Cum te pregătești atunci când ai un rol nou?

În primul rând, discut cu regizorul destul de mult despre personaj, despre cum vrea să arate, despre ce înseamnă personajul acela. Încercăm permanent să-l disecăm, să îi aflăm motivațiile și să îi găsim interiorul. Odată ce ajungem la niște concluzii, încep să mă gândesc permanent la el. Încerc să mă trezesc și să mă culc cu acel personaj în minte. Mă gândesc permanent la cum ar fi, ce îl împinge, ce îl motivează, de ce face lucrurile pe care le face. Încep să fac asta cu câteva luni înainte și încet, încet sper că încep să devin acel om, pentru că eu cred foarte tare în a deveni personajul acela. Ulterior, dacă am nevoie de modificări fizice… cu cel mai mare drag le fac, dar în primul și primul rând, vreau să înțeleg acel om, acel personaj. Vreau să îi înțeleg copilăria, parcursul vieții, motivațiile, ce mănâncă dimineața, orice clipă și orice secundă din viața lui. Să le înțeleg ca, ulterior, să le adopt.

Preferi rolurile negative sau pozitive? Comedie sau drama? Ce este mai ofertant, din punctul de vedere al actorului?

Care ar fi rolurile sau genurile preferate ale unui actor? Asta e foarte greu de zis. De ce? Pentru că eu am foarte multe roluri negative în filme. În cele 30 și ceva de filme la care am lucrat, probabil că doar în „Ramon” mi s-a oferit șansa de a face comedie. În rest, am lucrat doar pe roluri negative. În teatru, în proporție de 90%, am făcut comedii. Din punctul meu de vedere, mie-mi place foarte mult să lucrez pe personaje negative. Mi se par mai grele. De ce? Pentru că unui personaj negativ trebuie să îi cauți o carismă, care vine din motivele personale, ale personajului. Publicul trebuie să-l înțeleagă și mi se pare foarte greu la un personaj negativ să ajungi să țină lumea cu tine. Nu poți fi doar negativ, trebuie să ai o motivație în spate. E la fel ca în viață. Acela a făcut ce a făcut datorită motivațiilor lui. Nu poți urî un personaj negativ până nu îl înțelegi pe deplin. Prefer personajele negative, pentru că, din punctul meu de vedere, sunt mai greu de făcut. E mai mult de lucru la ele. Mi se pare că stârnesc mai mult oamenii, îi învolburează. Faptul că un om se uită la televizor și te urăște creează o legătură foarte emoțională între voi. Ulterior, acel om înțelege că tu ești un actor care a lucrat la acel personaj. Creează o legătură emoțională superbă cu publicul.

„Doar în „Ramon” mi s-a oferit șansa de a face comedie”

Prefer personajele negative. Prefer comedia, pentru că este matematică. În lumea teatrală, se spune în felul următor: „Nu poți să faci comedie dacă nu faci dramă!”. Comedia vine întotdeauna din amuzamentul în fața dramei. Iarăși, din punctul meu de vedere, este mai grea. Dacă prefer film sau teatru? Prefer infinit mai mult film și joc infinit mai mult teatru.

Cum este pe platourile de filmare de la CLANUL?

Am un singur răspuns: minunat. E un aer de magie în jur, nu știu cum să explic altfel. Totul este de un profesionalism nebun. Te uiți pe YouTube în general și vezi echipele de filmare perfecte, cu tot felul de exemple și referințe de afară, de când s-a filmat Top Gun sau nu știu ce mare blockbuster și te uiți în jurul tău și îți dai seama că e la fel, dacă nu mai fain. Pentru un actor, e în felul următor: aștepți 10-15 ani să ți se întâmple așa ceva și la un moment te uiți în jurul tău și vezi că se întâmplă. Adică, în jurul tău se întâmplă YouTube-ul pe care l-ai urmărit atât și e minunat, e un sentiment teribil. Foarte frumos! Drept pentru care… mulțumesc, CLANUL, pentru lecția pe care mi-o dai și pentru lucrurile pe care le învăț pe platourile alea!

„Când am ajuns acasă cu premiul, fiul meu m-a întrebat: „Tata, e de aur?”

Anul trecut ți-a fost oferit premiul pentru cel mai bun actor într-un rol principal, în cadrul celei de-a XVI-a ediții a Galei Premiilor Gopo. Ce a însemnat asta pentru tine?

În primul rând, o mândrie uriașă. Și nu mândrie de genul vanitate, în niciun caz. Am fost mândru în fața părinților mei, pentru că oamenii ăștia mă căutau în sala de cinema și acum merg la cinematograf să mă vadă. Îmi tremură sufletul de fiecare dată când mama și tata sunt la cinema, realmente îmi tremură sufletul. Văzând că am luat un premiu pentru cinematografie, Doamne, Dumnezeule, cum m-am simțit… a fost un sentiment de mândrie uriașă. I-am făcut pe ai mei mândri. După care a intervenit mândria asta… în fața fiului meu. Și în discursul de la Premiile Gopo, cred că cel mai mult am vorbit despre fiul meu. Am zâmbit, am rânjit întruna. Când am ajuns acasă cu premiul, m-a întrebat: „Tata, e de aur?”. În al treilea rând, Premiul Gopo m-a făcut să mă simt foarte mândru, deoarece colegii mei m-au votat, ceea ce înseamnă că m-au apreciat. E mare lucru să te aprecieze colegii, să te valideze. Foarte frumos sentimentul.

Ce proiecte mai pregătești pentru 2023?

Nu am foarte multe planuri pentru 2023. Evident, teatru. În continuare, Clanul. Sper să nu se termine Clanul ăsta niciodată. În rest, iau proiectele așa cum vin. Nu îmi fac niciodată planuri sau speranțe. Mă bucur de fiecare lucru care mi se întâmplă. Nu am planuri pentru 2023. Am planul că fiul meu dă admitere în clasa a V-a, ăsta este un plan mare. În rest, doar Clanul, cam asta ar fi până acum. Petrec timp cu familia și mă dau cu motociclete.

„În timpul liber, mă bucur de viață”

Ce îți place să faci în timpul liber?

Ca orice personaj negativ, mare răpitor de copii, în timpul liber gătesc, dau cu mătura, spăl rufe, fac șmotru, îl duc pe fiul meu la pregătire la matematică și engleză, vorbim. În weekend, o oră, maxim două, stăm pe PlayStation, dacă nu avem treabă. Petrec timp cu familia și mă dau cu motociclete, cam la asta se rezumă timpul meu liber.

Mă mai ocup de o firmă, pe care eu o apreciez enorm: Mango Broker. Este firma unui prieten și a mea într-o mică măsură. E o firmă de consultanță în creditare cu niște oameni de o onestitate nebună și care vor să schimbe ceva în sistemul românesc și în felul în care sunt văzute creditele. Sunt niște oameni foarte, foarte faini.

Asta mai lucrez în timpul liber. În rest, fac numai lucruri de personaj negativ: gătit, șmotru, spălat vase, întins rufe, jucat fotbal, uneori PlayStation și… zâmbete. În timpul liber, mă bucur de viață. Asta fac eu în timpul liber, zâmbesc.

Citește și Singura condiție pentru care Silviu Mircescu ar trece prin schimbări majore de imagine pentru un film: „Înainte, când aveam 97 de kilograme, tot pentru un rol m-am îngrășat” VIDEO EXCLUSIV

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!