Prințesa Charlotte a apărut alături de regalii ei părinți, Kate Middleton și Prințul William, dar și de fratele ei mai mare, George, la meciul final de la Wimbledon, disputat între Novak Djokovic și Carlos Alcaraz. Fratele mai mic al Prințesei, Louis, nu a asistat la partidă alături de familie.
La prima sa apariție de la Wimbledon, Prințesa Charlotte, în vârstă de 8 ani, dar și fratele ei, George, în vârstă de 9 ani, au purtat ținute albastre. Și pentru că este plină de personalitate de la o vârstă atât de fragedă, fiica lui Kate Middleton și-a accesorizat rochița înflorată cu o pereche de ochelari de soare foarte fashion. Protocolul regal impune familiei să renunțe la ochelarii de soare în timpul evenimentelor oficiale, însă, la meciurile de tenis se fac de multe ori excepții. Chiar și Kate a fost surprinsă în multe rânduri purtând ochelari de soare în astfel de ocazii, și nici nu este de mirare, având în vedere că majoritatea partidelor de tenis se dispută în aer liber, iar pe timp de vară, soarele este foarte puternic.
Și pentru că Prințul William și soția sa, ambii în vârstă de 41 de ani, sunt fani înfocați ai tenisului, au decis să își aducă și copii cei mari la una dintre cele mai importante partide. Mai mult, Kate Middleton este și patroana All England Lawn Tennis and Croquet Club, ba chiar și-a arătat recent abilitățile în cadrul unui meci demonstrativ cu Roger Federer. Prințesa Cherlotte a fost surprinsă în timp ce se bucura de fiecare moment al meciului, emoționant, ce-i drept, ba chiar și în timp ce schimba păreri cu mama și cu fratele său. De altfel, bucuria unui copil și emoțiile vizibile din timpul unei competiții sportive sau eveniment special nu se compară cu nimic în lume, indiferent că este vorba despre un moștenitor al coroanei sau un puști din popor.
Nepoata Regelui Charles a mai avut apariții publice. În august 2022, Charlotte a urmărit alături de părinții săi Jocurile Commonwealthului. Acolo, ea a dezvăluit că gimnastica este sportul ei preferat dintre toate cele pe care le încearcă acasă.
„I-a plăcut foarte, foarte mult să vadă înotul, dar este interesată de
gimnastică și, în timp ce ei încearcă o mulțime de sporturi diferite acasă, am înțeles, când am întrebat-o despre sport a răspuns foarte rapid și a spus:
Și mama ei, Kate Middleton, a recunoscut, potrivit Daily Mail, că Charlotte este foarte flexibilă și că își petrece mult timp făcând diverse exerciții de gimnstică: „Charlotte își petrece cea mai mare parte a timpului cu capul în jos, făcând echilibristică și tumbe”.