Simona Halep se află în recuperare după o perioadă cu de toate. După divorțul de Toni Iuruc, celebra sportivă a fost supusă unei intervenții chirurgicale la nas din cauza unor dificultăți de respirație. Recent, la doar câteva zile după operația la nas, Simona Halep și-a făcut apariția la o mănăstire.
Simona Halep a fost surprinsă recent la Mănăstirea Cașin din Capitală. Sportiva a avut parte de un moment de liniște în care s-a adresat divinității. Tenismena a trecut pe la biserică, acolo unde s-a închinat și a intrat pentru a aprinde lumânări și pentru a se ruga. Aceasta era îmbrăcată în echipament sport, așa cum se simte ea cel mai bine: pantaloni scurți, hanorac și șapcă pe cap.
Aflată în perioada de recuperare medicală, cu nasul bandajat, Simona Halep este pregătită să treacă la o nouă etapă a vieții sale, după divorțul de Toni Iuruc.
Simona Halep a fost supusă unei intervenții chirurgicale la nas, iar acum se află în faza de cicatrizare internă. Acest lucru poate dură până la trei luni, timp în care va merge des la control pentru a vedea cum evoluează situația. Din cauza acestei operații, Simona Halep nu va mai participa la niciun turneu în anul 2022. Chiar ea a anunțat pe rețelele de socializare.
„În acest moment nu mă gândesc la altceva decât la recuperare! Ceea ce este sigur e că nu voi mai fi aptă să joc la vreun turneu oficial în 2022. Sezonul meu s-a încheiat, 2022 a fost un an interesant, cu de toate! Ne vedem în 2023 pe terenul de tenis! Simt că mai am multe de arătat pe teren și câteva obiective”, a fost mesajul postat de Simona Halep pe Facebook.
Conform prosport.ro, chirurgul care a operat-o pe Simona Halep a ales o metodă diferită. Astfel că nu a utilizat pansamente în interiorul nasului. Sportiva a putut respira direct pe nări, nu pe gură, așa cum se întâmplă în situația tehnicii tradiționale de rinoplastie. Prin metoda convențională, Simona Halep ar fi trebuit să suporte timp de 24 de ore meșe sau tuburi de silicon care compresează mucoasa nazală și previn sângerările. Potrivit aceleiași surse, extragerea tuburilor este foarte dureroasă. În total, 5200 de euro a costat pe Simona Halep operația de rinoplastie.