Cum va fi vremea de Florii 2023. Unde sunt anunțate ninsori. ANM tocmai a anunțat prognoza

Cum va fi vremea de Florii 2023. Unde sunt anunțate ninsori. ANM tocmai a anunțat prognoza

Începutul lunii aprilie ne aduce aminte mai degrabă de vremea mohorâtă a unui sfârșit de toamnă. Temperaturile extrem de scăzute pentru această perioadă și ninsorile care au avut loc azi-noapte și azi în unele regiuni i-au făcut pe români să scoată din nou hainele groase din șifonier. Veștile venite de la meteorologi sunt însă bune. Treptat, vremea se va încălzi pe parcursul acestei săptămâni. Iată cum va arăta vremea de Florii.

Cum va fi vremea de Florii 2023

În perioada 4-6 aprilie, meteorologii anunță vreme deosebit de rece în mare parte din țară. Însă la finalul săptămânii, temperaturile din termometre vor depăși normalul acestei perioade.

Vremea în Banat

În perioada 4-6 aprilie, vremea se va răci accentuat, iar media zilnică a temperaturii maxime va ajunge de la 11-12 grade la 3-4 grade. Ulterior, se va încălzi, iar la finalul acestei săptămâni sunt estimate temperaturi de până la 12 grade Celsius.

Vremea în Crișana

Și aici tendința de răcire a vremii se va păstra în perioada 4-6 aprilie, când media temperaturilor maxime nu va depăși 4 grade Celsius. Spre sfârșitul săptămânii, temperaturile din termomentre vor urca către valori normale ale acestei perioade, respectiv 11-13 grade.

Vremea în Transilvania

Între 4 și 6 aprilie, vremea va fi deosebit de rece, iar maximele se vor situa cu mult sub normalul acestei perioade. Mercurul din termomentre nu va urca mai mult de 4 grade. Apoi se va încălzi treptat, până la valori în medie de 10-11 grade Celsius.

Citește și: „Vremea de Paște 2023. Ce temperaturi vom avea în următoarele săptămâni. Prognoza meteo pentru vacanța de primăvară

Vremea în Maramureș

În această zonă, săptămâna a debutat cu o răcire semnificativă a vremii, iar mediile temperaturilor maxime nu vor depăși în perioada 4-6 aprilie 5 grade Celsius. Va urma o încălzire apreciabilă la finalul săptămânii când se vor atinge maxime în general 10-12 grade.

Vremea în Moldova

Pe 4 aprilie are loc o răcire accentuată a vremii, când media regională a temperaturilor va fi de numai 2-3 grade, cu mult sub normalul acestei perioade. Ulterior însă se va încălzi, însă chiar și spre sfârșitul săptămânii va fi în continuare mai rece decât în mod obișnuit.

Vremea în Dobrogea

Vremea se răcește treptat și în această regiune, iar la mijlocul săptămânii media valorilor maxime se vor situa în intervalul 8-10 grade, iar minimele nu vor depăși 3 grade. Ulterior se va încălzi ușor, astfel încât maximele termice vor atinge o medie zilnică de 12 grade.

Vremea în Muntenia

Există o răcire accentuată și la nivelul acestei regiuni. De la o medie a maximelor de 16 grade înregistrată în ziua de luni, se va ajunge la 6-8 grade în perioada 4-6 aprilie. Apoi se va încălzi treptat, astfel că la finalul acestei săptămâni temperaturile maxime estimate vor ajunge la 13 grade Celsius.

Vremea în Oltenia

Vremea se va răci accentuat, astfel că media zilnică a temperaturii maxime, va ajunge la 6-8 grade în perioada 4-6 aprilie, apoi se va încălzi, astfel că la finalul săptămânii sunt estimate maxime în jurul a 12 grade.

Vremea la munte

La munte, vremea va fi deosebit de rece, înregistrându-se în deosebi valori negative. În perioada 4-8 aprilie, media zilnică a temperaturilor maxime va fi între -2 și 0 grade, iar în timpul nopților vor fi minime, în general de -6, -4 grade.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
10 2 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *