Cuvântul magic la care toate pisicile reacționează. Ce are, de fapt, special. Le vei atrage imediat atenția

Iubitorii de pisici vor înțelege imediat despre ce este vorba.
Cuvântul magic la care toate pisicile reacționează. Ce are, de fapt, special. Le vei atrage imediat atenția

Oricine iubește pisicile știe cât de adorabile și iubitoare pot fi aceste animale de companie. Dar puțini sunt cei care știu care este cuvântul magic la care toate pisicile reacționează. Asta chiar și în momentele lor mai puțin bune.

Cuvântul magic la care toate pisicile reacționează. Cum poți să le atragi atenția

Este clar pentru toți că pisicile sunt animale adorabile, pufoase, drăguțe și foarte amuzante. Cu toate acestea, pot fi, de asemenea, puțin neascultătoare și indiferente. Ei bine, nu sunt rele, este pur și simplu natura lor. Dar există un cuvânt magic la care toate pisicile reacționează.

Trebuie să recunoaștem că uneori, pisicile pot fi foarte încăpățânate și independente. Chiar dacă nu sunt rătăcite, uneori e greu să le găsești sau să le faci să vină când le chemi. Deși este absolut adorabil să le vezi aleargând în momentul în care sunt chemate, asta nu se întâmplă întotdeauna.

Chiar și pisicile fără stăpân răspund

Pisicile, chiar și cele care sunt fără stăpân, uneori pot fi chemate pentru a fi mângâiate. Este o experiență unică, iar atingerea unei pisicuțe care acceptă acest lucru, conexiunea ce se stabilește între om și animal atunci este unică. Dar pisicuțele, în special cele fără stăpân, nu întotdeauna se apropie și acceptă să fie mângâiate. Însă dacă folosești acest cuvânt, char și în aceste situații te vei trezi că pisicuța aceea sperioasă a venit la tine. Trebuie doar să fii atent și să-ți apropii mâna cu prudență. Uneori sunt traumatizate în urma unor experiențe neplăcute cu persoane care nu au avut intenții bune. Astfel au devenit neîncrezătoare și din cazua fricii pot deveni chiar agresive.

Pentru a te apropia de o astfel de pisicuță e nevoie întâi să o lași să te cunoască de la distanță, scrie viviendoencasa.mx.

Cuvântul magic la care toate pisicile reacționează

Cuvântul este foarte răspândit, dar mai importantă este pronunția și atitudinea pe care o arăți față de pisică. Pentru că trebuie să-i transmiți liniște, să nu te vadă ca pe o amenințare sau un pericol.

Pentru a pronunța acest cuvânt trebuie să imiți sunetul unui șuierat blând. Acest lucru va atrage atenția pisicuței și o va calma.

Cuvântul este „Miso” și are variații precum „misi”, „mishi”, „mishito” și chiar „bishi”. Cel mai bine este să repeți cuvântul de mai multe ori, de cel puțin trei ori și să îl faci să sune ca un șuierat în timp ce îți freci ușor degetul mare, arătător și mijlociu pentru a le atrage atenția.

Amintește-ți că există mai multe elemente. Cuvântul, pronunția, mișcarea degetelor și atitudinea prietenoasă, pe lângă cuvântul magic la care toate pisicile reacționează.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
7.9 12 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *