Cuvintele care au făcut-o să plângă pe rivala Simonei Halep. Ce s-a întâmplat la finalul meciului cu Daria Snigur

Cum a explicat Simona Help eliminarea din primul tur de la US Open.

Simona Halep (30 de ani, locul 7 WTA) a fost eliminată surprinzător în primul tur de la US Open de ucraineanca Daria Snigur (20 de ani, locul 124 WTA ), scor 2-6, 6-0, 4-6. Pentru sportiva din Ucraina a fost primul meci pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam. La finalul partidei, Daria Snigur nu și-a mai putut stăpâni emoțiile și a izbucnit în plâns.

Daria Snigur, în lacrimi după succesul contra Simonei Halep

Pentru Simona Halep, US Open este turneul unde a înregistrat cele mei slabe rezultate dintre competițiile de Grand Slam, de-a lungul timplui, lucru s-a confirmat și de această dată. Fostul lider mondial a fost eliminată în primul tur de Daria Snigur, sportivă care s-a aflat la primul meci pe tabloul principal al unui Grand Slam.

„Țineți minte numele ei! Daria Snigur, a 124-a jucătoare a lumii, venită din calificări, a eliminat-o pe a 7-a favorită, Simona Halep!

E prima victorie a ei în circuitul WTA la prima apariție pe tabloul principal într-un Grand Slam.

Și nu e o surpriză că este copleșită de emoții. Snigur reușește să țină capul de afiș în prima zi la US Open”, a spus comentatoarea de la postul din USA care a transmis partida, ESPN.

Vizibil emoționată, după partidă, ucraineanca și-a găsit cu greu cuvintele. Daria Snigur a declarat că meciul împotriva Simonei Halep a fost o experiență deosebită și dedică victoria țării sale, care trece prin momente grele încă din luna februarie, după izbucnirea războiului.

„Sunt foarte fericită. E greu să spun ceva acum. Vreau să îi mulțumesc Simonei. Pentru mine a fost o expriență deosebită să joc împotriva ei.

Vreau să le mulțumesc celor care m-au sprijinit astăzi. Am dat ce am avut mai bun astăzi și am câștigat în final.

Meciul acesta este pentru Ucraina, pentru familia mea și pentru fanii mei. Vă mulțumesc încă o dată tuturor!”, a spus Snigur, imediat după meci.

Daria Snigur
Daria Snigur

Cum explică Simona Halep înfrângerea în fața Dariei Snigur

Românca a precizat că nu a găsit soluțiile potrivite pentru loviturile sportivei din Ucraina. Halep a vorbit despre numeroasele greșeli pe care le-a comis de-a lungul partidei (30 în total) și a descris jocul adversarei sale drept „ciudățel”.

„Consider că a jucat un tenis extraordinar, a făcut un meci foarte bun. Am jucat un pic sub presiune pentru că a avut niște mingi foarte precise, foarte aproape de linie, foarte apăsate… Nu prea a sărit mingea și a jucat destul de iute.

Aș putea să mai spun că nu am găsit soluții pentru meciul de astăzi și îmi pare rău că am pierdut, bineînțeles, dar adversara mea a jucat foarte bine astăzi și cred că a meritat să câștige pentru că pe final am făcut și niște greșeli destul de ușoare. Puteam să revin, nu se știa ce se putea întâmpla, dar nu am găsit soluția potrivită astăzi.

E o jucătoare foarte talentată, jocul ei mi-a pus cele mai mari probleme. Dă niște lovituri pe care nu prea le-am așteptat, nu am mai jucat niciodată împotriva ei. Are un tenis destul de ciudățel, dar destul de bun, pune presiune și lovește mingea din orice poziție, dă foarte bine.

Totul m-a surprins și, din păcate, nu am reușit să găsesc soluții astăzi. Îmi pare rău, dar asta este viața și ăsta e sportul, mergem înainte.

Habar n-am ce urmează, o să văd, o să vorbesc cu antrenorul meu. Vreau doar să mă odihnesc și să mă liniștesc după meciul ăsta. Nu e o înfrângere ușoară, dar nu am ce să fac, nu mai pot să schimb nimic. Privesc înainte și o să încerc să mă motivez să fiu mai bună la următoarele meciuri” – Simona Halep, pentru Eurosport.

Simona Halep s-a aflat la a 12-a participare la Grand Slam-ul american. Este pentru a patra oară când sportiva din Constanța a fost eliminată în runda inaugurală. Cea mai bună performanță a Simonei Halep la US Open a fost în 2015, când a ajuns în semifinale.

Pentru prezența în primul tur al competiției de la Flushing Meadows, Halep va primi un cec în valoare de 800.000 de dolari și 10 puncte WTA.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
6.4 121 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *