Mi se spune adesea că sunt „de modă veche” și că nu înțeleg cum se comportă băieții din ziua de azi. E adevărat că iubitul meu este cu aproape nouă ani mai mic decât mine, dar nu consider că în acești ani lucrurile s-au schimbat atât de mult, încât să nu mai înțeleg eu nimic. Așa că vă întreb pe voi: dacă iubitul vostru ar merge fără voi în club, ați accepta? Eu una nu pot. Poate chiar sunt de modă veche, dar consider că dacă nici măcar „la bine” nu putem fi împreună, atunci cum am putea fi „la greu”?
Nu am nimic împotrivă dacă iese „la o bere cu băieții”. Asta e cu totul altceva. Și eu ies la o cafea cu o prietenă sau la un suc, preț de o oră, la o terasă. Este cu totul altceva. De aici și până la o ieșire în club, mi se pare cale lungă. El spune că pot și eu să ies cu prietenele mele. Aș face-o, dar mi-e jenă, pentru că ele vin cu iubiții lor, iar eu singură.
Între timp, am aflat că mai sunt cupluri care își dau atât de mută libertate reciproc, încât ies chiar la cluburi fără partener. Asta deja este o decizie cu care sunt ambii de acord. Eu cred că dacă nu suntem ambii de aceași părere, nu ar trebui să o punem în aplicare.
Recent am avut o discuție aprinsă pe tema asta și chiar m-a jignit în legătură cu diferența de vârstă. Cel mai tare mă deranjează faptul că la început, eu am fost cea care am refuzat această relație, tocmai pe acest considerent. Eram sigură că într-o zi vom ajunge la această discuție. Dar nu mă așteptam să pornim de la faptul că el ar merge în club singur. La început nu și-a dorit deloc să fie singur. Nicăieri. El a fost cel care a insistat și mi-a spus că mă apreciază tocmai pentru maturitatea mea. Acum, se pare că nu mai contează asta.
Chiar nu mai știu cum să procedez cu el, pentru că situația în care mă aflu e aproape penibilă. Nici măcar nu am cu cine să vorbesc, pentru că toate prietenele mele m-au avertizat să nu mă aventurez într-o relație de acest fel. Mi-au atras atenția că într-o zi voi ajunge aici. Desigur, în sinea mea știam că așa va fi, dar am tot sperat că mă înșală intuiția. Și că prietenele mele se înșală și ele. Deși le-am pus și lor aceeași întrebare: dacă iubitul vostru ar merge fără voi în club, ați accepta? Niciuna nu mi-a dat un răspuns ferm, cel mai probabil, încercând să ocolească adevărul: nici ele nu ar accepta.
Acum nu-mi rămâne decât să mă consolez la gândul că e începutul sfârșitului. Sunt absolut sigură că, dacă nu și-a găsit încă o tânără cu care își petrece nopțile în care îmi spune că „e o simplă ieșire cu băieții”, o va găsi în curând. Mă gândesc foarte serios că e momentul pentru mine să mă retrag din această relație, cât mai pot, cu fruntea sus. Oricum e greu. Dar în momentul în care voi descoperi că sunt înșelată va fi și mai chinuitor și umilitor pentru mine.
Dacă ai și tu o poveste despre care crezi că merită spusă, nu ezita sa ne ajuți să o facem cunoscută comunității Ego.ro. Aici se leagă prietenii sau poți afla răspunsuri pe care alte persoane e posbil să ți le ascundă, din diferite motive. Scrie-ne povestea ta pe redactia@ego.ro, anunță-ne cum vrei să apară și dacă ai nevoie și de opinia unui specialist. Putem cere părerea unui expert și poate așa găsești mai ușor o rezolvare, o alinare sau măcar un gând bun din partea comunității EGO.RO!. De asemnea, la cerere, identitatea persoanei care ne scrie nu va fi făcută publică!