Daiana Anghel și soțul ei, chef Sorin Gonțea, fac echipă bună în orice domeniu, dar nu și în bucătărie: „Eu sunt cu skin care-ul, el e cu gătitul”

Daiana își laudă șoțul: „Fiecărei ciori îi dă Dumnezeu partenerul ei”
Daiana Anghel și soțul ei, chef Sorin Gonțea, fac echipă bună în orice domeniu, dar nu și în bucătărie: „Eu sunt cu skin care-ul, el e cu gătitul”

Daiana Anghel se numără printre acele femei norocoase care, după ce s-au căsătorit, nu au fost nevoite să petreacă ore întregi în bucătărie pentru a prepara felurile de mâncare preferate ale partenerului de viață. De altfel, ea are un soi de interzis în acest loc al casei, fiind prezentă doar pentru a gusta din preparate. Fosta vedetă TV nu doar că nu se supără, dar a mărturisit, în exclusivitate pentru ego.ro, că îi convine de minune acest deal.

”Sunt genul care gustă din toate, dar se satură repede”

Luna viitoare, pe 4 iunie, Daiana Anghel și soțul ei, chef Sorin Gonțea, vor sărbători un an de la căsătoria religioasă. S-au căsătorit civil în vara lui 2019, însă, din pricina restricțiilor impuse de pandemie, au amânat ceremonia religioasă. Nunta celor doi a fost organizată în mare secret în Brașov, ambii fiind discreți când vine vorba despre viața amoroasă. Totuși, Daiana Anghel a dat din casă și a povestit, în exclusivitate pentru ego.ro, cum stau lucrurile în familie. De când formează un cuplu, Daiana a făcut drumuri dese la Brașov, reședința lui Sorin, ulterior renunțând la viața din Capitală pentru a se muta cu el. În ultimii ani, viața alături de un chef renumit i s-a schimbat radical, însă nu și în ceea ce privește silueta. 

„Avantajul cred că este că nu pot să mănânc cantitativ foarte mult. Sunt genul care gustă din toate, dar se satură repede. Nu pot să mănânc cantități industriale. Iar el face cantități…Asta este meseria lui și pasiunea lui. Nu ai cum să ții dietă cu el în casă. Din fericire, știi cum se zice: „Fiecărei ciori îi dă Dumnezeu partenerul ei”, așa și cu mine. Nu că nu știu să gătesc, doar că nu ai cum să gătești cu Sorin în casă, chiar nu ai cum. Fiecare face ce știe cel mai bine la noi în casă: eu cu skin care-ul, el cu gătitul. Norocul meu este că nu mă îngraș și că nu am fluctuații de greutate. Ghinion este că el se îngrașă. Deci mai complicat este la el decât la mine. El este gurmand. N-ai cum să gătești bine dacă ție nu îți place să mănânci. Dacă nu ai pofta aia, nu ai cum să gătești bine. Nu există bucătar în lumea asta care să nu fie gurmand”, ne-a povestit amuzată Daiana Anghel.

Deschid împreună un restaurant  

De-a lungul timpului, Sorin Gonțea a făcut meniul pentru multe restaurante celebre din București, dar și din țară, astfel că acum a decis că este timpul să ducă preparatele în propriul restaurant. Chef-ul, alături de Daiana Anghel, se pregătesc ca în scurt timp să facă inaugurarea.

 „Trebuie să deschidă în curând. Am făcut împreună amenajarea și la restaurant și acasă. Bine, în baie, sau în birou la mine cum îmi place să spun, el nu s-a băgat. Dar uite, cum el nu s-a băgat în baia mea, nici eu nu prea m-am băgat în bucătăria lui. Acasă facem altă bucătărie”, a mai povestit Daiana Anghel pentru ego.ro.

”Bucătăria este a lui, baia este a mea!”

Ea și-a pus mai mult amprenta în casa din Brașov pe care o reamenajează, decât în decorarea restaurantului. 

„Facem echipă super bună când vine vorba despre chestiile astea. Bine, cumva suntem și pe aceeași lungime de undă, pe același stil, nu sunt chiar diferiți la gusturi. Într-adevăr, eu sunt mai statornică, adică mie îmi place ceva, rămân pe acel stil, nu stau să mă schimb, iar el s-a săturat de cum era casa noastră până acum. El ar fi dus amenajarea către un stil mai industrial, iar eu când am auzit am sărit imediat. Noi stăm în zona de urban, avem un peisaj spectaculos. Atunci am avut un soi de compromis și chiar râdeam când am fost să vorbim despre mobilă pentru că arhitecta nu știa care e faza cu bucătăria și restul casei și ea cumva încerca să-i sugereze să aducem și bucătăria în aceeași zonă cu casa. Atunci i-am explicat că bucătăria este a lui, baia este a mea. Dar a ieșit bine, pentru că sunt două zone foarte diferite și atunci se vede că suntem oarecum fiecare cu pasiunea lui”.

„ Este partener foarte fain de shopping. Dacă îi cer părerea vine și mi-o dă”

Daiana și Sorin sunt buni separat, însă fac echipă foarte bună și împreună. Cei doi au câte o pasiune, el gătitul, iar ea către produsele dermatocosmetice, fiind și unul dintre cei mai apreciați influenceri pe zona de îngrijire facială și corporală, însă în restul timpului se completează de minune. Ba chiar și când vine vorba de shopping și de umblat prin magazine sunt pe aceeași lungime de undă. 

„În magazine ne place amândurora. Chiar și în alea de haine și de pantofi. Este partener foarte fain de shopping. Dacă îi cer părerea vine și mi-o dă. La unele îmi spune, la unele nu. Sunt anumite chestii care nu-i plac niciunui bărbat, nu neapărat lui Sorin. Aici mă refer la anumiți pantofi care nu-i plac, așa că nu îi mai cer părerea, îi iau pur și simplu. Stăm unul după celălalt la cumpărături. Bine și eu sunt destul de eficientă, adică nu prea pierd vremea foarte mult prin magazine, ca să apuce el să se plictisească prea tare”, ne-a mai povestit Daiana Anghel.

Video: Daniel Bălan

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
9 1 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *