Dakota Johnson, apariție îndrăzneață și seducătoare la premiera filmului ”Madame Web”. Rochia transparentă pe care actrița a purtat-o pe covorul roșu a atras toate privirile. Dakota Johnson i-a cucerit pe fani cu prezența ei.
După ce a făcut furori într-o rochie semitransparentă, care imita pânza de păianjen, la premiera filmului ”Madame Web” din Brazilia, Dakota Johnson a reușit să surprindă din nou cu ținuta aleasă pentru covorul roșu. De data aceasta, rochia actriței a fost mult mai transparentă, lăsându-i la vedere silueta în toată splendoarea sa.
Vedeta din „Fifty Shades Of Grey”, în vârstă de 34 de ani, a apărut la premiera filmului din Los Angeles într-o rochie lungă, pe aceeași temă care imită pânza de păianjen, însă de data aceasta mult mai transparentă. Ținuta i-a pus în evidență trupul suplu al actriței, care și-a acoperit părțile intime cu un body mulat, de culoarea pielii.
Un alt aspect care nu a putut trece neobservat a fost decolteul generos al rochiei, care i-a pus în evidență bustul. Dakota Johnson și-a accesorizat ținuta cu un colier elegant și strălucitor, iar în picioare a purtat o pereche de sandale negre cu toc înalt.
Filmul ”Madame Web”, în care Dakota joacă rolul principal, urmează să apară în cinematografe la finalul acestei săptămâni.
“Pentru mine a fost interesat că superputerea personajului este mintea ei… plus că este femeie. E ceva la care pot să mă relaționez. Cred că mințile femeilor sunt cu adevărat puternice. E mai degrabă un triller psihologic”, spune Dakota despre noul ei film.
În cartea de benzi desenate din 1980, scrisă de Denny O’Neil și ilustrată de John Romita Jr., Madame Web este descrisă ca o femeie în vârstă suferindă de miastenie, care a fost conectată la un dispozitiv care seamănă cu o pânză de păianjen pentru a supraviețui. Vârsta și starea medicală au făcut ca această supereroină atipică să nu se lupte direct cu vreun rival.
Citește și: Era considerată una dintre cele mai frumoase actriţe din lume, dar la 66 de ani arată aşa. Știi cine e?
Unele surse au spus deja că, din acest motiv, povestea sa va arăta foarte diferit de istoriile tipice cu super-eroi și că, datorită puterilor ei psihice extraordinare, eroina urmează să fie un fel de versiune creată de Sony a lui Doctor Strange.
Dakota Johnson este fiica lui Melanie Griffith și a actorului Don Johnson. Cu doi părinți celebri, ea a crescut în lumina reflectoarelor și a știut dintotdeauna că vrea să urmeze o carieră în actorie. Primul succes major a venit în 2015, după ce a primit rolul principal în ”The Fifty Shades of Grey”.
Într-un interviu din urmă cu câțiva ani, tatăl actriței a mărturisit că fiica sa a reușit singură să își clădească o carieră de succes și că niciodată nu i-a cerut sfaturi legate de actorie.
”Nu, ea nu mă sună cu adevărat pentru sfaturi. Ea mă sună pentru a spune: „Doamne, te-aș vedea, dar am trei filme pe care le filmez în același timp”, a spus el în cadrul unui talk-show din martie 2021.