Marți, chitaristul și compozitorul Cristian Crețu și-a invitat prietenii în curtea casei cale pentru a inaugura alături de ei noul lui studio de înregistrări.
De fapt, principalul motiv pentru care a strâns gașca a fost acela de a o cere de soție, în prezența prietenilor, pe partenera lui de viață, Andreea.
Dan Bittman și Horia Brenciu au rămas profund surprinși de această decizie și mai în glumă, mai în serios, Bittman s-a oferit chiar să dea inelul pe care îl avea în mașină. EGO.ro a suprins în exclusivitate tot momentul impresionant.
Dan Bittman și Horia Brenciu au venit la mica petrecere organizată de Cristian Crețu, chitaristul formației HB Orchestra, în ideea de a-i vedea studioul pe care îl terminase de amenajat de curând și care este la câțiva kilometri de București. Niciunul dintre cei doi artiști nu au bănuit nicio clipă că adevărata întâlnire are cu totul un alt scop.
Te poate interesa și: Filmul românesc în care o să apară Horia Brenciu. Pavel Bartoș l-a dat de gol: “E nebunie” VIDEO EXCLUSIV
Cristian Crețu: Eu i-am invitat în primul rând ca și prieteni. Adică nu este obligatoriu să vină să înregistreze în acest studio. Mi-ar plăcea foarte mult, aș fi onorat să se întâmple chestia asta, dar nu, ei sunt aici ca și prietenii ai mei.
Horia Brenciu: E ca și când ne-ar fi chemat la o nuntă.
Cristian Crețu: Nici măcar nu îți imaginezi ce ai intuit tu în momentul ăsta.
Dan Bittman: Facem nuntă? Am un inel în mașină. Chiar am. Să știi că de aici trebuie să ajung la ziua cuiva căreia trebuie să-i dau un inel.
Citește și: Ce va face Horia Brenciu la Pro TV. Artistul a revenit în televiziune cu stil, pentru ce emisiune a filmat
Cristian Crețu: Păi cum ar fi Dan Bittman fără un inel la el.
Dan Bittman: Nu aveam cum să nu vin cu un inel la mine. Adică ce facem? Adică cine sunt eu?
Cristian Crețu: Nu spuneți la nimeni. Am aici un inel. Este pentru Andreea. O cer oficial în căsătorie.
Horia Brenciu: Când o ceri oficial? Acum?
Dan Bittman: Deci nu pot să cred. Doamne. Acum pe cuvânt m-ai dat pe spate cu asta. E pe bune? O facem acum, aici?
Fără a mai sta pe gânduri, toată gașca s-a mutat din studio în curtea locație și au așteptat cu emoție să fie făcută cererea în căsătorie. Din fericire nu a fost nevoie ca Dan Bittman să pună la bătaie inelul pe care îl avea în autoturism și care era pentru o zi de naștere, căci chitaristul lui Horia Brenciu, Cristian Crețu, avea pregătit din timp unul.
Mai în glumă, mai în serios, viitorii miri au anunțat că fericitul eveniment va avea loc după ce va termina Horia Brenciu spectacolele anuale de la Sala Palatului.
”Nu vrem ceva mare, numai cu prietenii noștri de suflet. Cred că în octombrie sau în noiembrie după Sala Palatului”, a mai declarat amuzat compozitorul Cristian Crețu pentru EGO.ro.