În luna octombrie, după luni bune în care a vrut să se asigure că alege inelul de logodnă potrivit, Daniel Pavel, prezentatorul reality show-ului ”Survivor România” și-a făcut curaj și a cerut-o în căsătorie pe iubita lui, Ana Maria Pop. Era previzibil acest pas, mai ales că cei doi sunt de nedespărțit încă din ziua în care s-au cunoscut. Ana Maria Pop a declarat în exclusivitate pentru EGO.ro că nu a bănuit nicio clipă momentul în care va primi inelul mult visat, iar supriza a fost cu atât mai mare cu cât partenerul ei de viață a găsit fix modelul pe care ea visa să-l poarte pe deget încă din adolescență.
Despre cum a reușit Daniel Pavel să găsească fix inelul de logodnă pe care Ana Maria Pop îl proba ori de câte ori avea ocazia, ne spun chiar ei în interviul de mai jos.
EGO.ro: Ultima dată când ne-am văzut, în august, mi-ați spus că îmi trimiteți invitațiile de cum apare inelul…
Daniel Pavel: Suntem dezarmați. S-a produs extorsiunea degajamentului.
Dar erați cu toate pregătite și pe mine m-ați dus cu zăhărelul? Aveai din august inelul pregătit?
Ana Maria Pop: Eu nu aveam nimic pregătit.
Daniel Pavel: Aveam în plan, într-adevăr, lucram la proiectul ăsta, însă a venit de pe mare. Că noi suntem de la Constanța, știm. Deci a luat-o ușor. Nu aveam inelul. Făcusem vorbele și era dată comanda ca să spunem așa, pregătisem niște hârtiuțe în consiliul de la ”Survivor”, m-am gândit să le am la îndemână, așa că au căzut toate în ordine abia la momentul respectiv.
Ca să vă iert măcar îmi arăți un pic inelul? Și vreau să știu și cum ai reușit să nimerești mărimea la fix.
Daniel Pavel: Am avut o complice. Pe lângă mama Anei, a mai fost o complice, o foarte bună prietenă. Și ne-am gândit cum să facem să nu cadă de acolo. Eu sunt zodia Fecioarei, care este patroana spirituală a navigatorilor, a negustorilor și a hoților. Hoții de pe o centură stelară, de pe o galaxie, au luat niște diamante și le-am pus acolo. Cumva povestea a fost așa de spus și nepoților.
Ana Maria Pop: A complotat cu prietena mea Roxana și cu mama care știau modelul care îmi place cel mai mult. Au stabilit și măsura. A fost o complicitate foarte frumoasă. Și surpriza a fost maximă.
Dar visai la modelul acesta de inel de când erai adolescentă?
Ana Maria Pop: Da. A mai fost încă un detaliu. Eu am fost în New York de mai multe ori și mereu intram la Tiffany. De câte ori intram probam un inel și de fiecare dată îmi plăcea acest inel pătrat și cu banda bătută în pietre.
Ți-a zis și de unde să iei verighetele cu această ocazie!
Ana Maria Pop: Verighetele nu cred că sunt atât de importante. Trebuie să fie simple.
Bine că vine Moș Crăciun mâine-poimâine și puteți să puneți și asta pe listă. Apropos de asta, v-ați făcut lista?
Ana Maria Pop: Eu mi-am făcut și lista, am cumpărat și cadoul, dar cred că o să îl vedeți peste 2-3 săptămâni.
Daniel Pavel: E vremea surprizelor și mă bucur.
Ana Maria Pop: Cumva sunt obligată să-l dau devreme și o să înțelegeți atunci de ce.
Daniel Pavel: Iar eu, înceea ce mă privește, sunt întotdeauna pregătit, am un plan B. Sunt organizat. Dacă las pe ultimul moment, am senzația că fie nu a fost impulsul corect, fie ceva nu mi-a ieșit și mă enervez și nu mai e cadou în momentul ăla.
Citește și De ce are Daniel Pavel casa plină cu macete. Iubita l-a dat de gol: ”Are una în fiecare dormitor”
Revelionul îl faceți pe undeva sau vă pregătiți de plecări și filmări?
Ana Maria Pop: Facem în familie ca de obicei. Ca anul trecut
Daniel Pavel: Rămânem cu ai noștri, cu familia.
Ana Maria Pop: Încercăm să profităm și de tatăl lui Daniel, de familia lui, și de ai mei de Revelion și Crăciun.
Video: Mihai Robu