Ionuț Iftimoaie nu mai face parte din echipa Faimoșilor la Survivor 2023 și s-a reîntors în țară în Vinerea Mare. Faptul că sportivul a revenit în România în același timp cu Kamara, care a fost eliminat săptămâna aceasta, i-a uimit pe susținătorii lui. De ce a părăsit Ionuț Iftimoaie Survivor 2023 și ce a declarat la revenirea în țară.
Plecarea lui Ionuț Iftimoaie de la Survivor 2023 a fost o surpriză pentru toată lumea, cu atât mai mult cu cât acesta nu se afla în pericol de eliminare. El a revenit în țară vineri, cu același avion cu care s-a întors și Kamara, eliminat din competiție săptămâna aceasta.
Citește și: Dependența de care a scăpat Crina Abrudan la Survivor 2023: „Nu mai sunt cum eram până acum” VIDEO EXCLUSIV
Deocamdată nu se știe dacă Iftimoaie a cerut să fie nominalizat sau să plece din competiție. De asemenea, el nu suferise vreo accidentare gravă, care să îl împiedice să mearegă mai departe în concurs, până la momentul la care s-au difuzat filmările din Republica Dominicană.
Fostul sportiv a fost așteptat la aeroport de familie și susținători. La revenirea din Republica Dominicană, acesta a dat câteva declarații despre parcursul său în competiție.
„Sunt bine la modul că am ajuns acasă și acesta este lucrul cel mai important și încerc să mă conectez la viața reală la care sunt abonat mereu. 10 kilograme am slăbit. Când am ales să vin acasă, am ales să vin sălbatic. Când s-a întâmplat să plec, am plecat direct”, a declarat Ionuț Iftimoaie, pentru Click!
Fostul luptător a petrecut mai bine de 3 luni departe de cei dragi, iar revederea a fost una extrem de emoționantă. Chiar dacă ultima perioadă petrecută în Republica Dominicană a fost una dificilă pentru el, Iftimoaie spune că nu regretă nicio clipă faptul că a participat la această competiție.
„A fost o surpriză mare la nivel de așteptare, mă așteptăm să fie și soția, au venit și copiii. M-au bușit lacrimile și eram extrem de bucuros. 102 zile înseamnă enorm de mult fără ei. Timpul nu are preț. Timpul nu ți-l mai dă nimeni înapoi”, a mai spus fostul concurent de la Survivor România 2023.
„Nu regret nimic. La nivel emoțional, faptul că uneori la o doză de nesimțire ajungi să treci peste anumite situații, dar când ești sufletist și îți pasă… Când încerci să îi împaci pe unii, îi superi pe ceilalți. La un moment dat credeam că fac lucruri greșite. Orice făceam, supăram pe cineva. Acolo uităm cine suntem. S-au folosit cuvinte dure. ‘Trădare!’ Pe cine? Pe cel pe care îl nominalizai să plece acasă?”, a mai spus luptătorul pentru aceeași sursă.
Înainte de a pleca din concurs, Ionuț Iftimoaie declara că îi pare rău că nu a cerut să fie trimis acasă mai devreme și că nu se mai regăsește în competiție.
„Îmi pare rău că nu m-am cerut afară. Trebuia să o fac, trebuie să o fac! Nu mai suport. Nicicum nu e bine”, spunea fostul kickboxer.