Jorge a fost eliminat din motive medicale din competiția Survivor All Stars, însă nu regretă faptul că a acceptat șansa de a participa din nou în emisiunea de la Pro TV. Acesta a trecut prin a doua operație la genunchi după ce s-a întors în țară, dar se simte bine și vrea să se întoarcă pe scenă. În exclusivitate pentru Ego.ro, el ne-a mărturisit de ce și-a depășit limitele în show-ul exceptional.
Jorge își dorește să se întoarcă pe scenă după Survivor All Stars, chiar dacă a trecut, recent, printr-o operație. Artistul se simte bine după accidentarea din Republica Dominicană și se bucură de faptul că a acceptat provocarea de a merge pentru a doua oară în show-ul urmărit de foarte mulți oameni:
“Sunt puțin șifonat, dar nu pot să stau! Fac recuperare, am avut șansa ca, a doua oară după ce m-am operat, să pot să merg, să pot să calc pe picior din a doua zi! Mi-a scos o parte bună din menisc. Prima oară nu am călcat 5 săptămâni pe picior, a fost groaznic! Musculatura se atrofiază. Trebuie să faci foarte mult sport!
Eu am făcut, dar mergând la Survivor, fără mâncare, fără nutrienți sau proteină, musculatura a cedat și nu a mai ținut genunchiul cum trebuie! A fost presiune pe menisc, s-a rupt din nou! Cred că nimic nu e întâmplător, nu am de ce să fiu supărat! Sunt fericit că s-a întâmplat asta, Dumnezeu are un plan mai mare pe care nu îl știm! Când am lăsat să fie făcută voia Lui, a fost cel mai bine pentru mine! Așa merg înainte!”
Jorge a fost precaut, însă, când s-a întors în țară s-a văzut nevoit să se opereze pentru a doua oară, în urma accidentării de la Survivor All Stars. Cu toate acestea, artistul a punctat că și-a dorit să meargă în competiție pentru a nu rata această șansă, dar și pentru copiii săi, care îl pot vedea ca un exemplu:
“Eu nu m-am așteptat la asta! Era o posibilitate ca lucrul acesta să se întâmple, dar nu m-am așteptat la asta! Am fost precaut, am avut indicații de la medic cu ce trebuie să fac! Am fost protejat! Îmi puneam 3 proteze la picior atunci când intram pe traseu! Medicul m-a încurajat, mi-a spus: “Du-te, nu este nicio problemă! Dacă este să fie ceva, reparăm când te întorci!”.
Mi-am asumat asta de la început! Nu vreau să îmi intre în subconștient că găsesc scuze! Nu am făcut-o pentru nimeni altcineva! Am făcut-o și ca să le dau un exemplu copiilor mei, dar, real vorbind, am făcut-o pentru mine!
Eu nu vreau să refuz ceva sau să găsesc scuze! Nu dramatizez, nu mă apuc să mă vait pe umărul altui om! Avem o viață, sunt oportunități, sunt șanse! Dacă a venit invitația pentru All Stars, m-am dus așa cum eram!”
Jorge a punctat că a rezistat mai mult în competiție decât se aștepta, căci și-a depășit toate limitele și a reușit să înfrângă până și problemele de sănătate pe care le avea. Cu toate acestea, el a mărturisit că, la început, avea grijă să își pună genunchiera, însă când s-a simțit mai bine a uitat de aceasta și s-a accidentat a doua oară:
“Alții m-au bălăcărit acolo: “De ce a venit aici? Nu merita dacă este cu operația!”. Domne, m-au chemat? Da! Am acceptat? Da! Am stat 2 luni? Ce mai vreți? Mă așteptam să stau o săptămână, două maxim! Nu mai alergasem de un an de zile! Nu mai știam! Dar a fost adrenalina! M-am legat la picior! Jur, m-am legat cu fașă!
Medicul de acolo mi-a pus bandă kinetică pe mușchi, apoi m-a legat cu fașă elastică, mi-am pus genunchieră, am închis-o și mi-am mai pus ceva care se lega cu arici deasupra genunchierei! Piciorul meu nu avea cum să facă stânga dreapta, eu mergeam înainte! Când m-am accidentat a doua oară nu le mai pusesem, căci mă simțeam bine!
Am zis că musculatura era OK, alergam, eram degajat fără aceste proteze! Nu m-am gândit să le pun la toate jocurile! Mă simțeam prea bine, trecuseră deja 2 luni, dar uite că nu a fost să fie! Dumnezeu a zis: “Pleacă acasă!”.”
Video: Mihai Robu