De ce ai nevoie pentru sfințirea casei. Câți bani trebuie să-i dai de fapt preotului

De ce obiecte ai nevoie pentru sfințire

Scris de: Daoud Andra

21 Mar. 2023

De ce ai nevoie pentru sfințirea casei. Câți bani trebuie să-i dai de fapt preotului

Sfințirea locuinței reprezintă un ritual important, la care apelează mulți credincioși. Cei care vor să se asigure că au căminul protejat de duhurile rele cheamă preotul acasă pentru a oficia o slujbă în locuință. Când este recomandat să se facă aceasta și de ce ai nevoie pentru sfințirea casei.

Obiectele de care ai nevoie pentru sfințirea casei

Atunci când renovează o locuință, când se mută în casă nouă, când fac curățenie generală sau pur și simplu fără o ocazie anume, mulți români cheamă preotul pentru a face o slujbă de sfințire a locuinței. Se spune că este bine ca acest ritual să fie făcut pe data de 1 a lunii, iar cea mai bună zi pentru sfințirea casei este chiar prima zi a anului: 1 ianuarie.

Citește și: Ce rugăciune se citește în post. Cuvintele puternice fac minuni

Înainte de a chema preotul acasă, credincioșii trebuie să facă o curățenie generală. De asemenea, este de preferat ca locuitorii casei să se spovedească înainte. Atunci când vine preotul acasă să oficieze slujba, credincioșii trebuie să pregătească mai multe lucruri. Pe o masă orientată spre răsărit, trebuie să se regăsească:

  • un vas cu apă
  • un vas cu ulei
  • un vas cu făină
  • un bețișor cu vată în capete (poate fi bețișor de urechi)
  • un pahar cu vin
  • lumânări
  • tămâie
  • busuioc
  • o icoană

Preotul, la rândul său, va veni cu: o cruce, Sfânta Evanghelie și Agheasmatarul, folosit pentru sfințirea apei.

Citește și: Rugăciunea puternică pentru îndeplinirea dorințelor. Face adevărate minuni, ce cuvinte să rostești

De ce ai nevoie pentru sfințirea casei
De ce ai nevoie pentru sfințirea casei

Cum se face slujba de sfințire și câți bani se dau preotului

Preotul va sta cu fața către răsărit și va citi din Sfânta Evanghelie, după care va sfinți apa și celelalte alimente care se află pe masă. Locuitorii casei trebuie să stea în spatele preotului, tot cu fața către răsărit, ca la biserică. Preotul îi va menționa pe cei care locuiesc în casă, pentru a fi protejați. Se poate face o listă cu numele tuturor, pentru ca preotului să îi fie mai ușor.

După slujba de sfințire, preotul va stropi cu busuiocul înmuiat în apa sfințită peste tot prin casă. De asemenea, va trece cu tămâia aprinsă prin toate încăperile. În cele din urmă, cu bețișorul înmuiat în uleiul sfințit, va face câte o cruce pe peretele dinspre răsărit din fiecare cameră.

Citește și: Cum să te rogi corect. Ovidiu Cuncea vorbește despre puterea uimitoare pe care o are rugăciunea VIDEO EXCLUSIV

În ceea ce privește obligațiile financiare, credincioșii trebuie să știe că nu sunt nevoiți să plătească pentru acest serviciu, dacă nu doresc. Preoții sunt plătiți din bani publici, iar în fișa postului intră și sfințirea de locuințe. Cu toate acestea, majoritatea celor care cheamă preotul acasă pentru a sfinți locuința îi dau acestuia o sumă de bani. Aceasta pornește de la 50 de lei și poate ajunge la 100, 200 sau mai mult, în funcție de cât dorește fiecare credincios să dea.

Alimentele sfințite de preot (făina, uleiul, apa și vinul) vor fi folosite ulterior în gospodărie. Unii preoți recomandă să se facă o lipie din apă, ulei și făină, din care să mănânce toată familia.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
8.6 8 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *