Gabriela Cristea a muncit foarte mult în ultimii ani, iar oboseala și-a spus cuvântul. Vedeta are doi copii mici, emisiune televizată și este și foarte activă în mediul online, iar toate aceste lucruri și-au pus amprenta asupra stării ei de sănătate. De ce boală suferă Gabriela Cristea din cauza epuizării.
Gabriela Cristea este una dintre prezentatoarele de televiziune cu cele mai lungi cariere. De când a debutat pe micile ecrane, vedeta a luat foarte rar pauze și a încercat întotdeauna să îmbine viața de familie cu profesia. Prezentatoarea și soțul său, Tavi Clonda, au două fetițe care îi solicită foarte mult, dar și angajamente profesionale pe care trebuie să le onoreze.
Gabriela prezintă emisiunea „Mireasa, capriciile iubirii” și este activă și în mediul online, iar oboseala care s-a acumulat în ultimii ani a dus la apariția unor probleme de sănătate. Programul încărcat și stresul și-au spus cuvântul, iar la un moment dat, organismul ei a cedat. Vedeta a povestit, într-un interviu acordat recent, că s-a ales cu o infecție care recidivează de fiecare dată când sistemul ei imunitar este slăbit.
„Anul trecut am avut mai multe probleme de sănătate, și asta pentru că am muncit foarte mult și nu prea am avut timp să mă ocup de mine – am o infecție, se pare, în corp, care recidivează de fiecare dată când sistemul meu imunitar scade. Încerc să rezolv aceste probleme și, apropo de întrebarea ta legată de oboseala emoțională, asta vine odată cu faptul că timpul este dușmanul nostru cel mai mare, dar și prietenul nostru cel mai mare, un paradox, evident.”, a povestit Gabriela Cristea, pentru viva.ro.
Prezentatoarea TV recunoaște că timpul nu îi ajunge și că în unele zile are atât de multe lucruri de făcut, încât i-ar trebui cel puțin o dublură. Gabriela Cristea a mărturisit, mai în glumă, mai în serios, că dacă ar putea, s-ar clona, pentru a îndeplini toate sarcinile și pentru a reuși să se și odihnească așa cum trebuie.
„În momentul în care nu mai faci față, din punctul de vedere al timpului, să poți să rezolvi toate problemele pe care le ai, atunci, evident, și clachezi, pentru că nu știi efectiv pe unde să scoți cămașa. Recunosc că am zile când aș vrea să mă clonez, poate chiar în trei ar fi ideal. Sunt sigură că, de fapt, m-aș clona în trei bucăți. Una dintre ele să se și odihnească pentru noi toate la un loc. Dar încerc să rezolv aceste probleme și încerc să-mi mențin imunitatea cât mai mult crescută prin alimentație și prin vitaminele pe care le iau.”, a mai spus vedeta, pentru aceeași revistă.