Îți este greu să rezişti tentațiilor dulci? Un studiu spune că atunci când ești supraponderal, creierului tău îi este mai greu să spună „nu” zahărului și grăsimilor. Dar iată câteva trucuri utile prin care poți să-l „înșeli”. Iată de ce este bine să pui un led cu lumină albastră în frigider. Află cum îți poate influența acest truc obiceiul alimentar.
Primul obicei și cel mai dăunător al kilogramelor în plus se datorează consumului de alimente între mese. Cum poți scăpa de acest obicei dăunător siluetei tale? Conform unui studiu făcut de Cognitive Nueroscience, creierul persoanelor care urmează diete stricte este mai puțin capabil să facă alegeri alimentare sănătoase atunci când percepe foamea. Iată cum îți poți echilibra în mod eficient obiceiurile alimentare.
Atunci când vrei să slăbeşti, nu te înfometa, deoarece vei avea tendința de a mânca și mai mult. Când corpul tău are anumite rezerve de glucoză, capacitatea de a controla senzația de foame este mai mare. Problemele apar când nivelul de zahăr scade prea mult. Atunci creierul te împinge să mănânci alimente grase, care oferă energie rapid.
Dacă, de fapt, îți este sete în loc de foame? Uneori confundăm setea cu foamea și un simplu pahar cu apă diluează dorința de a mânca. Alteori anxietatea ne „împinge” să mâncăm. Dacă ți se întâmplă acest lucru, așteaptă câteva minute. Respirația adâncă te poate calma și ar putea reduce nevoia de a mânca din impuls.
Unii specialişti în nutriție recomandă instalarea unui led mic albastru în interiorul frigiderului. Conform studiilor, această culoare alungă anxietatea. Prin urmare, te poate „calma” când nervii te fac să vizitezi frigiderul. Dacă ai tendința să mănânci pe grabă sau doar din plictiseală, aşteaptă câteva secunde după ce îl deschizi. Ulterior vei putea alege mai bine ce ar fi mai indicat să mănânci.
Dacă mănânci folosind farfurii mici și tacâmuri pentru desert, o să ți se pară că ai mâncat mai mult. În acest fel, această iluzie va fi în favoarea ta. Și este cel mai bun mod de a consuma o cantitate mică fără să te gândești că ai savurat mai puțină mâncare. Acesta este un truc sănătos, mereu la îndemână.
Când ai tentațiile alimentare la vedere, totul poate fi mult mai dificil. Dar se întâmplă și invers. Când începe să ți se facă foame, creierul te împinge să te „grăbești” după orice mâncare. De aceea este preferabil să ții aproape alimentele sănătoase.
Dacă ești o mare iubitoare de dulciuri, ține cont de acest truc și o să consumi mai puțin zahăr la sfârșitul mesei. Folosind o farfurie albă la desert, îți vei „înșela” senzația de foame. Iată cum explică oamenii de știință canadieni acest fapt. Alimentele servite pe o farfurie rotundă albă vor fi percepute ca fiind mai dulci decât dacă le-am mânca dintr-un recipient întunecat.