De ce nu crește aluatul de cozonac. Principala greșeală de evitat

Sfaturi foarte importante
De ce nu crește aluatul de cozonac. Principala greșeală de evitat

Pregătirea aluatului pentru cozonac reprezintă un adevărat ritual în care trebuie respectați toți pașii. O singură greșeală și totul poate fi pierdut! Gina Bradea, cunoscuta bloggeriță culinară, a dezvăluit de ce nu crește aluatul de cozonac și care sunt principalele lucruri care trebuie evitate în pregătirea lui.

De ce nu crește aluatul de cozonac

Pregătirea cozonacilor de sărbători reprezintă cu adevărat o artă! Este nevoie de timp și răbdare, căci sunt mulți pași de urmat și trebuie neapărat respectați toți. Așadar, iată mai jos care sunt greșelile pe care le faci astfel încât aluatul de cozonac nu iese așa cum ar trebui:

Nu cerni destulă făină

Potrivit blogului Ginei Bradea, făina pentru cozonaci trebuie să fie cernută cu câteva zile înainte de pregătire aluatului și ținută în casă, la căldură. De asemenea, trebuie să fie bine uscată. Dacă în aluatul de cozonac rămân cocoloașe înseamnă că aceasta nu a fost uscată bine.

Folosești ingrediente reci

Toate ingredientele necesare pentru aluatul de cozonac trebuie să fie calde, la temperatura camerei. Nu se folosesc niciodată ingrediente din frigider.

Nu frămânți suficient aluatul

Aluatul pentru cozonac trebuie frământat de trei ori, cu pauze de câte 30 de minute. Prima frământare trebuie să dureze între 40 și 50 de minute, iar următoarele două între 5 și 10 minute. Aluatul trebuie să se desprindă de mână, nu să fie lipicios.

Nu lași aluatul să dospească suficient

Aluatul pentru cozonac trebuie lăsat la dospit la temperatura camerei, adică peste 22-23 de grade, suficient timp astfel încât să-și mărească volumul. Acest proces poate dura între 2-3 ore și 10-12 ore, în funcție de cât de energic este frământat și de temperatura camerei.

Pui prea multă grăsime sau prea mult zahăr

Atunci când exagerezi cu uleiul sau untul, aluatul de cozonac nu va crește, nu va fi aerat și nici pufos. Folosește grăsime atât cât scrie în rețetă. De asemenea, și dacă pui prea mult zahăr aluatul nu va crește și va fi greu.

Pui prea multă umplutură

Multe gospodine sunt tentate să folosească multă umplutură (nucă, rahat, stafide, fructe confiate, migdale, alune, ciocolată), însă acest lucru va duce la transformarea dintr-un cozonac pufos la un chec necopt și deloc plăcut la gust.

Coci cozonacii la o temperatură prea mare

Cozonacii se coc la o temperatură mică spre medie, dar niciodată la o temperatură foarte mare. Temperatura cuptorului electric spre exemplu trebuie setată la maximum 180 de grade.

Deschizi ușa cuptorului în timp ce se coc cozonacii

Este de preferat să eviți să deschizi ușa cuptorului atunci când coci cozonacii deoarece temperatura din interior va scădea, iar acest lucru va afecta textura aluatului.

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
9.2 111 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *