Larisa Udilă a participat la “Bravo, ai stil!”, iar de atunci cariera ei din mediul online a luat amploare, deși are fani care își doresc să o vadă în continuare pe micile ecrane. Totuși, influencerița a preferat să nu se mai implice în proiecte televizate care necesită foarte mult timp. În exclusivitate pentru Ego.ro, ea ne-a spus care este motivul pentru care a refuzat apariția în alte show-uri după ce s-a terminat emisiunea de la Kanal D dedicată modei.
Larisa Udilă a participat în primul sezon “Bravo, ai stil”, emisiune pe care a adorat-o. Mai mult, ea a apărut și în sezonul “All Stars”. Totuși, de atunci, ea nu a mai făcut parte din vreun show. Tânăra a mărturisit că nu crede că timpul îi permite în momentul de față să se dedice unui proiect mare, mai ales pentru că este ocupată cu tot ce face în mediul online:
“Am mai fost invitată în diverse emisiuni, însă nu am mai participat în niciun show! Nu știu dacă în acest moment timpul mi-ar permite să mă dedic unui proiect! Poate doar dacă mi-ar plăcea atât de mult proiectul încât să las de o parte toate lucrurile pe care le fac în viața de zi cu zi! Este greu să egalez plăcerea mea de a face lucrurile de zi cu zi cu un proiect de televiziune!
Mi-a plăcut foarte mult emisiunea “Bravo, ai stil!”. A fost pe sufletul meu total! Nu am mai găsit nimic ca să egaleze senzația de “Bravo, ai stil!” până acum!”
De asemenea, Larisa Udilă a dezvăluit că la un moment dat și-a dorit să meargă la Asia Express, însă nu știe dacă poate să renunțe la confortul de acasă pentru a accepta provocare și a participa în emisiunea care îi face pe concurenți să își depășească limitele. În plus, tânăra se bucură de un fiu, Milan, alături de partenerul ei, Alexandru Ogică. Ea a mărturisit că i-ar fi foarte greu să plece de lângă băiețelul ei timp de 2 luni pentru a se dedica proiectului:
“Am vrut să discutăm cu cei de la Asia Express într-o perioadă, dar nu știu dacă aș fi făcută pentru asta! Mi se pare că trebuie să fii făcut pentru adrenalina de acolo! Eu sunt puțin mai confortabilă! Da, chiar e greu! (n.r. să plece fără copil) Nu văd! (n.r. să stea 2 luni fără fiul ei)”