De ce oamenii ar trebui să locuiască împreună, înainte de a se căsători. Psihoterapeutul Oana Nicolau: „Este bine să ne reglăm toate lucrurile acestea” VIDEO EXCLUSIV

Cât timp este recomandat să locuiești împreună cu partenerul înainte de a vă căsători.
De ce oamenii ar trebui să locuiască împreună, înainte de a se căsători. Psihoterapeutul Oana Nicolau: Este bine să ne reglăm toate lucrurile acestea VIDEO EXCLUSIV

Psihoterapeutul Oana Nicolau le recomandă partenerilor aflați la început de relație să locuiască mai întâi împreună o perioadă, înainte de a se căsători. Decizia căsătoriei trebuie luată, spune specialistul, după o conviețuire sub același acoperiș a îndrăgostiților, astfel încât să-și fi descoperit unul celuilalt atât calitățile cât și părțile mai puțin plăcute. Iată cât ar trebui să locuiască împreună un cuplu, înainte de face pasul cel mare, în opinia psihoterapeutului.

De ce oamenii ar trebui să locuiască împreună, înainte de a se căsători

Vremurile sunt într-o continuă schimbare, iar acest lucru se poate observa în mai toate aspectele vieții, inclusiv în ceea ce privește căsătoria. Vârsta la care se căsătoresc bărbații și femeile a crescut considerabil în ultimii ani. Dacă în trecut, bunicii noștri făceau acest pas în jurul vârstei de 20 de ani, după Revoluție, vârsta crescuse deja la 23 de ani.

Acum însă lucrurile sunt cu totul diferite. Momentul căsătoriei a fost împins de cupluri după vârsta de 30 de ani. Potrivit unor statistici ale INS de la nivelul anului 2020, media de vârstă a bărbaților care se căsătoresc este de 34 de ani. În timp ce la femei, vârsta medie la care se căsătoresc este de 30,8 ani.

Ceea ce este important de știut însă este că un cuplu ar trebui să își testeze relația și compatibilitatea înainte de a luat aceată decizie. Iar acest lucru se poate face cel mai bine doar locuind împreună, afirmă psihoterapeutul Oana Nicolau.

„Da, o recomand din toată inima. Pentru că în momentul în care ne mutăm împreună încep să apară lucrurile alea mai puțin plăcute pe care nu avem cum să le observăm cât fiecare stă la casa lui, la mama lui, în locul lui. Acolo e nevoie de ajustări și dacă vrem să avem o viață împreună este bine să ne reglăm toate lucrurile acestea înainte de căsătorie și cu atât mai mult înainte de apariția copiilor, când vor veni alte dificultăți, alte provocări”, a declarat specialistul în psihoterapie de cuplu în cadrul emisiunii Ego Life.

Cât timp ar fi ideal să locuiască împreună un cuplu înainte de lua decizia de a se căsători

Oana Nicolau este de părere că doi parteneri au nevoie de cel puțin un an în care să locuiască împreună înainte de căsătorie pentru a se putea cunoaște mai bine unul pe celălalt și abia ulterior să facă pasul către un legământ pe viață.

„Recomand statul împreună cel puțin un an înaine de căsătorie. Să ne cunoaștem, să ne certăm, să ne dăm cu oalele în cap, să ne împăcăm, să ne iubim, să facem toate lucrurile astea, să povestim, să avem conversații sănătoase în care să reglăm lucruri pentru ca în momentul în care ne ducem de mânuță la altar să fim împăcați și să fim încrezători că putem cu adevărat să avem o viață împreună pentru toată viața.”, a mai precizat Oana Nicolau.

Citește și: „Psihoterapeutul Oana Nicolau, despre secretul unei relaţii fericite şi longevive. Ea și soțul ei sunt împreună de 30 de ani: „Experiența personală mă ajută să dau către ceilalți” VIDEO EXCLUSIV

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
9 0 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *