Adela Popescu și Radu Vâlcan au făcut furori încă de când au decis să le spună fanilor că au o relație. Timpul a trecut și aceștia și-au întemeiat o familie, bucurându-se de trei băieți superbi, iar în prezent formează unul dintre cele mai puternice și longevive cupluri din showbiz-ul românesc. Totuși, la început, cei doi nu s-au afișat, întâlnindu-se pe ascuns. Vedeta ne-a oferit un interviu, în exclusivitate pentru Ego.ro, în care a vorbit despre acest aspect.
Chiar dacă în momentul de față doar Radu Vâlcan gătește în familie, Adela Popescu ne-a mărturisit că își răsfăța partenerul la începutul relației cu micul dejun. Mai mult, vedeta l-a cucerit pe prezentator prin naturalețe:
“Nu, mă trezeam mai devreme doar ca să îi pregătesc micul dejun. Știu exact și ce mâncam. Făceam cafea la ibric și aveam o brânză de capră pe care o întindeam pe niște pâine uscată, care avea cimbru și sare, era ceva special. El a crezut că doar așa mănânc dimineața. Peste un an, s-a făcut schimbul. Doar el se trezește dimineața înaintea mea. Dar în niciun caz să mă machiez, eu așa am fost, foarte nemachiată dintotdeauna. Eu maxim am gătit pentru copii. Când a început diversificarea, m-am ocupat de asta. M-am preocupat ca să le fac o mâncare diversă, m-am informat cu privire la combinațiile corecte. Dar acum, gata, le dau bani de buzunar. Să își ia singuri eugenii! Glumesc, glumesc. Încă nu au acces, sunt dependenți de noi, mănâncă ce le dăm.”
La început, Adela Popescu și Radu Vâlcan au preferat să nu se afișeze împreună, ci, mai degrabă, să se întâlnească pe ascuns. Vedeta ne-a mărturisit că și-a dorit să vadă ce intenții avea Radu față de ea, înainte de toate, mai ales pentru că voia o legătură serioasă:
“Eu când l-am cunoscut pe Radu era acest Don Juan de București, absolut normal, un bărbat care arată bine, era și în lumina reflectoarelor, evident că avea succes la femei. Avea și o relație, două, trei în același timp, poate. Nu zic acum că ar fi așa, dar așa s-a mai dus vorba. Când am văzut că mă curtează, primul gând a fost: “Hopa! Eu nu sunt de trecut pe listă! Eu sunt fată serioasă, pe mine nu mă treci pe o listă!”. L-am ținut în standby până când m-am lămurit. I-am zis: “Uite ce se întâmplă, dacă vrei să ne vedem, ne vedem pe ascuns până când îmi dau seama care sunt intențiile tale!”. Asta după ce mi-am dat seama care sunt ale mele. Îmi plăcea și mie foarte mult și am zis că până nu mă asigur că treaba este serioasă, eu nu! Până nu m-am lămurit și am știut exact că e dragoste și e ceva special, nu ne-am afișat. Când a fost clar, am și plecat în Bali. Am plecat cu doi prieteni în Bali, acela a fost momentul.”
De asemenea, Adela Popescu este mândră de faptul că relația începută în urmă cu mulți ani a dus la o căsnicie și la întemeierea unei familii. Vedeta și Radu Vâlcan formează unul dintre cele mai puternice cupluri din showbiz-ul românesc:
“Bineînțeles. (n.r. că tactica ei a dus la o căsătorie și i-a sudat ca și cuplu) Mă puteam lămuri, vedeam care este treaba. Nu era nimic de judecat. Adică, până la urmă, poate să îți placă o relație și apoi să se încheie. Dar nu a fost cazul și uite că rezistăm și până în ziua de azi și suntem foarte OK, cu zile mai bune, zile mai puțin bune, cum e în toate familiile.”
Video: Cătălin Shadi Sîrbu