Somnul oferă corpului și creierului timp să-și revină din stresul zilei. După un somn bun, ai rezultate mai bune și iei decizii mai inspirate. Somnul te ajută să te simți mai în formă, mai optimist și să ai o relație mai bună cu oamenii. Astfel, odihna reprezintă unul dintre factorii importanți pentru o viață sănătoasă, dar contează și calitatea somnului. De aceea, este bine să stingi toate luminile din casă, înainte de somn. Cum explică specialiștii.
Majoritatea adulților au nevoie de șapte sau mai multe ore de somn de bună calitate, la aceeași oră în fiecare seară. Dar a dormi suficient nu se referă doar la numărul total de ore de somn. Este important să ai și un somn de calitate și să ai o oră de culcare constantă, astfel încât să te simțiți odihnit atunci când te trezești.
Lipsa somnului afectează și menținerea unei greutăți sănătoase. Noi cercetări pe această temă clarifică modul în care somnul influențează și menținerea greutății. Astfel, studiul arată că, indiferent de vârstă, numărul de ore are o mare influență asupra menținerii greutății unei persoane.
”Adulții care nu dorm suficient, cel puțin șase ore, sau al căror somn este de proastă calitate, pot lua kilograme în plus. Exercițiile fizice îmbunătățesc semnificativ calitatea somnului și sunt de mare ajutor.”, spune medicul Adrian Bogh, coautorul studiului.
Specialiștii sunt convinși că lipsa somnului duce la dereglarea metabolică, deoarece timpul suplimentar petrecut treaz poate crește oportunitățile de a mânca. În plus, este foarte important să dormim cu lumina stinsă, pentru ca somnul să fie mai adânc.
”Dacă dormi mai puțin de 5 ore, crește grelina, un hormon care ne crește dorința de a mânca și, de asemenea, se produce mai puțină leptina, fiind hormonul care ne controlează senzația de sațietate. În orice caz, nu ar trebui să reducem orele de somn din acest sau din alte motive, deoarece vom afecta multe alte procese din corpul nostru”, spune specialistul, potrivit La Vanguardia.
Lumina este un semnal important prin care ceasul intern al corpului, care guvernează o serie de procese biologice de la temperatură la eliberarea hormonală, este sincronizat cu ciclul extern al zilei și nopții. Astfel, menținerea luminilor aprinse ar putea fi problematică.
Cercetările sugerează că este asociată cu obezitatea la femei și diabetul de tip 2 în rândul persoanelor în vârstă, în timp ce un studiu recent al cercetătorilor din Țările de Jos a sugerat că iluminarea puternică în timpul zilei și lumina slabă pe timp de noapte ar putea ajuta persoanele cu diabet zaharat să-și controleze nivelul zahărului din sânge.