De ce vinetele devin amare după gătit, de fapt. Greșeala pe care o fac multe gospodine

Motivul pentru care vinetele devin amare după gătit
De ce vinetele devin amare după gătit, de fapt. Greșeala pe care o fac multe gospodine

Vinetele sunt unele dintre cele mai consumate alimente de la noi din țară. Aceste minunății din grădina noastră nu numai că sunt extrem de gustoase, dar sunt și foarte versatile și pot fi utilizate ca bază pentru diverse retețe delicioase. Cu toate acestea, au uneori un gust amar care schimbă radical aroma mâncărurilor. De ce vinetele devin amare după gătit și mai ales cum poți rezolva această problemă? Află toate detaliile din acest articol!

Specialiștii au spus clar. Iată de ce vinetele devin amare după gătit

Fără îndoială, vinetele sunt unele dintre cele mai apreciate legume din România. Gospodinele de la noi din țară le gătesc în foarte multe feluri. Ele fac tot felul de salate sau plăcinte. Însă, uneori preparatele nu ies așa cum și-ar dori.

Tu te-ai întrebat vreodată de ce vinetele devin amare după gătit? Ei bine, răspunsul este unul foarte simplu. Totul ține de biologia plantei. Conform experților, vinetele conțin o substanță numită solanină, un alcaloid natural care poate da un gust amar.

Acest compus se găsește într-o concentrație mai mare în vinetele mai coapte sau în cele care au fost expuse mult timp la lumina soarelui. Pe lângă asta, și gospodinele fac anumite greșeli. Iată care sunt acestea:

  • Nu decojesc bine vinetele;
  • Nu feliază vinetele (feliile ar trebui lăsate într-un litru de apă cu o lingură de sare pentru aproximativ o jumătate de oră);
  • Nu presară sare peste feliile de vinete.
Cu ce să ungi vinetele înainte de a le băga la cuptor. Ies delicioase de te lingi pe degete
De ce vinetele devin amare după gătit

Cum scoți amăreala din vinete

Acum că am aflat de ce vinetele devin amare după gătit, hai să vedem și cum poți remedia problema, astfel încât salata ta de vinete sau zacusca să fie bună la gust, exact așa cum ți-ai dorit.

Așa cum am dat de înțeles și mai sus, sarea este cea care te poate ajuta să elimini definitiv gustul amar al vinetelor. Acest ingredient pe care cu siguranță și tu îl ai în bucătărie absoarbe ca un burete apa din legume și, odata cu ea, substanțele care dau această senzație neplăcută la gust. Urmează acești pași și vinetele tale vor deveni mai delicioase ca niciodată:

  • Decojește vinetele și taie-le felii cât mai subțiri. În acest fel, le vei avea gata pentru mai târziu;
  • Ia un bol sau un recipient în care încap toate feliile tăiate anterior și pune-le înăuntru;
  • Presară sare deasupra, astfel încât să fie acoperite bine toate feliile;
  • Acoperă vasul cu folie alimentară și lasă-l deoparte timp de aproximativ două ore;
  • După acest timp, vei observa că vinetele tale au eliberat un lichid amar. Aruncă-l și bucură-te de un gust perfect al legumelor tale preferate.

O altă metodă ar fi să pui feliile de vinete într-un bol cu sare, apă și lapte sau făină și să le lași să stea timp de 30 de minute. Și această tehnică este eficientă, dar bucătarii experimentați o recomandă, mai degrabă, pe prima.

Citește și Cum alegi corect vinetele de la piață sau din magazin. Trucul pe care trebuie să-l știi pentru a evita legumele amare!

Ce să faci dacă salata de vinete a ieșit amară

Se întâmplă uneori să apuci să prepari salata de vinete și, ulterior, să realizezi că aceasta a ieșit amară. Ce faci în acest caz? Ei bine, nu, nu trebuie să arunci preparatul la coșul de gunoi, fiindcă problema se poate remedia foarte simplu.

Tot ceea ce trebuie să faci este sa adaugi un ingredient banal, pe care îl utilizează chiar și cei mai iscusiți bucătari. Este vorba despre zeama de lămâie. Aceasta poate salva simplu și rapid salata ta de vinete amară. Zeama de lămâie va îmbunătăți gustul preparatului cât ai clipi.

Citește și Când se pun vinetele coapte la congelator. Garantat rămân proaspete toată iarna, detaliul esențial de care să ții cont!

Rămâi la curent cu ultimele materiale exclusive și noutăți despre tot ce te interesează, pe Canalul nostru de WhatsApp!

Urmăriți EGO.ro și pe
Imagini de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță
8.3 11 note
Ți plăcut articolul? Dă și tu o notă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *