De la ce vârstă poate să schieze un copil și ce spune specialistul despre acest sport. În ultimii ani, acest sport de iarnă a devenit tot mai popular în România. Există mulți părinți care se întreabă care este vârsta potrivită, pentru ca micuțul lor să urce pe schiuri. Puteți afla mai jos care sunt avandajele, dezavantajele și de la ce vârstă poate să schieze un copil.
În vacanța de iarnă, tot mai mulți copii aleg să își petreacă timpul la munte schiind. Este unul dintre cele mai preferate sporturi atât pentru cei mici cât și pentru adulți.
În urmă cu ceva timp, monitorul international de schi, Petru Mergheş , a explicat pentru Adevărul, care sunt lucrurile de care trebuie să țină cont părinții, atunci când își duc copiii să schieze.
„În calitate de părinte şi monitor de schi cu o experienţă de peste 17 ani pot spune că schiul poate fi început cu rezultate foarte bune de la vârsta de patru ani.
Copiii sunt neînfricaţi, au centru de greutate jos şi datorită adaptabilităţii învaţă schiul mult mai uşor decât un adult. Este etapa în care copiii descoperă bucuria jocului pe zăpadă, se obişnuiesc cu echipamentul şi alunecarea pe zăpadă.
Obişnuirea cu alunecarea constituie capitolul cel mai important al acestei perioade şi totodată cel mai greu, în ciuda faptului că copilul este obişnuit cu alergarea, săritura”, a explicat Petru Mergheş.
„Reuşita unei lecţii de schi cu copiii depinde în mare măsură de competenţele, priceperea, tactul pedagogic şi experienţa monitorului de schi.
Monitorul are obligaţia să ofere o experienţă de învăţare sigură şi plăcută, să transmită informaţii de calitate, să fie un model de conduită şi profesionalism, să formeze copiilor încă de mici deprinderi bune atât în ceea ce priveşte schiul, cât şi respectarea cu stricteţe a codului de conduită pe pârtiile de schi.
Monitorul trebuie să fie entuziast, prietenos şi dinamic, trebuie să aleagă bine zonele (pârtiile) de lucru, să supravegheze corespunzător grupa pe instalaţiile de urcare şi în cabană. A conduce o grupă de copii implică a acţiona ca un părinte atent şi prudent”, a explicat Petru Mergheş, monitor internaţional de sch, pentru sursa citată.
Profesorul Mergheş a mai spus că, deşi copii prezintă o mare adaptabilitate, trebuie ţinut cont de particularităţile de vârstă.
„Învăţarea schiului la copii se realizează cel mai bine prin imitaţie, simţ kinestezic şi descoperire. Demonstraţia are un rol important. Pentru a rămâne copiii cu o imagine vizuală clară asupra elementelor tehnice, explicaţiile trebuie să fie scurte, la subiect, cu un limbaj accesibil adecvat categoriei de vârstă.
Progresia în lecţia de schi ţine de priceperea monitorului şi de nivelul de motricitate al copiilor. Durata lecţiilor de schi la copiii de 3-4 ani este de 1,30-2 ore, la grupa de copii 5-6 ani poate să ajungă 3-4 ore pe zi. . Lecţiile se pot desfăşura individual sau în grup. Grupele de schi la începători sunt formate din 3-5 copii”, a mai explicat specialistul.