Te-ai întrebat vreodată de unde provine apa de pe Pământ de fapt? Deși pare că prezența lichidului vital pe planeta noastră este încă de la „nașterea” ei, în realitate, apa s-a format în urma unor fenomene cosmice. Iată ce au descoperit oamenii de știință.
Cercetătorii de la Institutul de Geochimie și Chimie Analitică al Academiei Ruse de Științe au decoperit originea apei pe Pământ. Lichidul fără de care viața nu ar fi posibilă pe planeta noastră s-a format în urma impactului Terrei cu corpuri cosmice venite din partea exterioară a centurii de asteroizi, dar și datorită orbitei lui Jupiter.
Descoperirea a fost anunțată marți de seriviciul de presă al Ministerului Educației și Științei al Federației Ruse, potrivit adevărul.ro.
„Concluziile privind migrarea corpurilor către Pământ din spatele liniei de gheață au fost făcute de către angajații Institutului Geochimic al Academiei Ruse de Științe pe baza a mulți ani de cercetare și a unei serii de calcule numerice ale evoluției orbitelor corpurilor care au fost situate inițial în zona planetelor gigantice și în centura exterioară de asteroizi. În aceste calcule se au în vedere probabilitățile de ciocnire cu Pământul a corpurilor venite de la distanțe diferite față de Soare. Se arată și că masa totală a materiei corpurilor livrate pe Pământ din spatele liniei de gheață ar putea fi proporțională cu masa oceanelor Pământului.”
Citește și: „De unde provine de fapt apa de la robinet pe care o beau bucureștenii. Nu mulți știu asta”
Potrivit academicianului Mihail Marov, șeful Departamentului de Cercetare Planetară al Institutului Geochimic al Academiei Ruse de Științe, Pământul s-a format la o temperatură de aproximativ 1.000 de grade Kelvin în zona discului protoplanetar, unde „apa și [substanțele] volatile nu au fost reținute, ci concentrate în spatele „liniei de zăpadă” la o distanță de mai mult de trei unități astronomice (o unitate astronomică este aproximativ egală cu distanța medie de la Pământ la Soarele)„.
Marov explică faptul că asteroizii prezenți în zona exterioară a centurii de asteroizi și cometele s-au format în spatele liniei de zăpată, iar în momentul formării lor, a fost inclusă și apa, care se afla în substanța din spatele liniei de zăpată.
„Dacă acele corpuri care conțin apă nu ar fi venit pe Pământ, atunci cel mai probabil nu ar exista oceane pe Pământ. În acest caz, o cantitate mică de apă ar putea veni la suprafața Pământului doar din interior (de exemplu, când au loc erupții vulcanice). Viața pe Pământ în forma pe care o vedem probabil că nu ar exista”, a declarat Serghei Ipatov, cercetător la Laboratorul de Termodinamică și Modelare Matematică a Proceselor Naturale al Institutului de Geochimie al Academiei Ruse de Științe.
În baza unor studii care s-au întins pe o perioadă de mai mulți ani, privind migrarea corpurilor mici, a prafului și a planetelor din sistemul nostru solar, oamenii de știință de la Laboratorul de Termodinamică și Modelare Matematică a Proceselor Naturale al Institutului Geochimic al Academiei Ruse de Științe au descoperit că migrarea corpurilor mici pe Terra este de o importanță cheie în posibilitatea creării condițiilor naturale favorabile pentru apariția vieții nu numai în sistemul nostru solar, ci și în sistemele exoplanetare.