Unul dintre ultimele studii ale cercetătorilor a vizat inteligența copiilor. Mai precis, aceștia au vrut să afle de unde provine de fapt inteligența copiilor. Astfel, concluzia a fost că genele mamei determină cât de deștepți sunt copiii ei.
Asta deoarece femeile au mai multe șanse să transmită copiilor lor genele responsabile de inteligență. Acestea sunt purtate pe cromozomul X, iar femeile au două dintre acestea, în timp ce bărbații au doar unul.
Dar, pe lângă aceasta, oamenii de știință cred acum că genele responsabile de funcțiile cognitive avansate care sunt moștenite de la tată, pot fi dezactivate automat.
Se crede că o categorie de gene cunoscută sub numele de „gene condiționate” funcționează numai dacă provin de la mamă în unele cazuri și de la tată în foarte puține cazuri. Se crede că inteligența se numără printre genele condiționate care trebuie să provină de la mamă.
În studiile de laborator s-au folosit șoareci modificați genetic. S-a constatat că există celulele care conțin doar gene materne sau paterne, în șase părți diferite ale creierului. Aceste celule controlau diferite funcții cognitive, de la obiceiurile alimentare la memorie.
Celulele cu gene paterne (moștenite de la tată) s-au acumulat în părți ale sistemului limbic, care este implicat în funcții precum sexul, hrana și agresivitatea.
Dar cercetătorii nu au găsit celule paterne în cortexul cerebral. Acesta este locul în care au loc cele mai avansate funcții cognitive, precum raționamentul, gândirea, limbajul și planificarea.
Cercetările au dovedit, apoi, că același lucru se întâmplă și la oameni. Oamenii de știință au intervievat 12.686 de tineri cu vârste cuprinse între 14 și 22 de ani în fiecare an, din 1994. Ei au luat în considerare mai mulți factori, de la educația participanților la rasa și statutul socio-economic. Echipa a descoperit că cel mai bun predictor al inteligenței era IQ-ul mamei, scrie Independent.
Totuși, genetica nu este singurul factor determinant al inteligenței. Doar 40, până la 60% din inteligență este estimată a fi ereditară. O proporție similară depinde de mediu.
Dar chiar și în acest segment al inteligenței ce nu ține de genetică s-a descoperit că mamele joacă un rol extrem de important. Unele studii sugerează că o legătură ce conferă siguranță între mamă și copil este strâns legată de inteligență.
Astfel, cercetătorii de la Universitatea din Washington au analizat legătură emoțională sigură între o mamă și copilu ei. Ei au arătat că aceasta este crucială pentru creșterea unor părți ale creierului. Cercetătorii au analizat felul în care un grup de mame au relaționat cu copiii lor timp de șapte ani. Ei au descoperit că cei care au fost susținuți emoțional și au avut nevoile intelectuale îndeplinite aveau un hipocamp cu 10% mai mare la vârsta de 13 ani, în medie, decât copiii ale căror mame erau distanțate emoțional. Hipocampul este o zonă a creierului asociată cu memoria, învățarea și răspunsul la stres.
Se crede că o legătură puternică cu mama îi oferă copilului un sentiment de securitate care îi permite să exploreze lumea și încrederea de a rezolva problemele. În plus, mamele devotate și atente tind să-i ajute pe copii să rezolve problemele, ajutându-i în continuare să-și atingă potențialul. Cel puțin asta au arătat cercetătorii, dovedind de unde provine, de fapt, inteligența copiilor.
Desigur, nu există niciun motiv pentru care tații să nu poată juca un rol la fel de important ca și mamele.